Guvern: Program de granturi de 1 miliard de euro, destinat industriei HoReCa, PFA-urilor și IMM-urilor

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat, joi seara, că Executivul a pregătit un program în valoare de un miliard de euro, destinat repornirii economiei. Banii vor fi dați sub formă de granturi și vor ajunge în industria HoReCa, dar și la IMM-uri sau PFA-uri.

16 Iulie 2020, 21:34 |
Restaurant

„Programul de granturi pentru repornirea activităților economice în domenii unde au existat restricții ca urmare a măsurilor de protecție sanitară pe perioada stării de urgență sau de alertă.. E un progam de un miliard de euro, împărțit în trei mari categorii de beneficiari. Este vorba despre 100 de milioane de euro pentru micro-granturi în valoare de 2.000 de euro, pentru SRL-uri fără salariați, pentru PFA-uri, dar și ONG-uri în domeniul cultural artisitic și cinema, precum și cabinetelor medicale individuale implicate în tratarea pacienților COVID”, a spus Dancă, în briefengul de presă, de după ședința de Guvern.

A doua componentă a programului se referă la asigurarea sumelor necesare prin oferirea unui ajutor nerambursabil pentru întreprinderile mici și mijlocii.

„Bugetul total este de 350 milioane de euro, valoarea ajutorului nerambursabil este de 15% din cifra de afaceri a companiilor, respectiv între 5.000 și 150.000 de euro. Domeniile sunt cele afectate de restricțiile impuse pentru limitarea infecțiilor cu coronavirus: HoReCa, transport, industria de evenimente, industria creativp, editurile și librăriile”, a precizat Dancă.

O altă componentă este cea a granturilor pentru investiții, ce are un buget de 550 de milioane de euro. Banii vor ajunge la IMM-uri pentru reprofilarea sau reconversia activităților economice, respectiv în domenii precum industria alimentară, enegrie, echipamente, servicii de îngrijire, turism, hoteluri sau confecții.

„Valoarea grantului este între 50.000 și 200.000 de euro. Program se derulează prin intermediul Ministerului Economiei”, a punctat sursa citată.

Ordonanța a fost dezbătură în primă lectură în ședința de guvern de joi, urmând a fi adoptată după obținerea tuturor avizelor, în ședința următoare a Executivului.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 1°C
IASI 1°C -3°C
CLUJ -3°C -2°C
CONSTANTA 2°C 0°C
CRAIOVA 1°C 1°C
BRASOV -3°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI