Grooming-ul, cel mai mare pericol pentru copii. Ce spun specialiștii și la ce trebuie să fie atenți părinții

16 aprilie 2023, 20:01

În spatele termenului pretențios și greu de tradus în limba română se ascunde de fapt un mare pericol care îi vizează, în primul rând, pe copii. Groomingul înseamnă încercarea unui adult de a manipula emoțional și de a câștigă încrederea unui minor ca să-l poată abuza sau exploata sexual.

GABRIELA DUMITRIU, psiholog clinician şi psihoterapeut: Se crează o relație de încredere. Odată ce se crează această izolare, încep semnele abuzului sexual, încep aproprieri fizice care inițial par întâmplătoare, vizionarea de materiale pornografice pentru a normaliza genul acesta de conținut în relație care pot progresa până la abuzul sexual propriu zis.

Un studiu recent al unei asociații care apără drepturile copilului arată că doar unul din patru adolescenți a afirmat că la clasa i s-a vorbit despre grooming. Informații despre acest pericol circulă însă prin școli. Iar unii elevi chiar au cerut ajutor la telefonul 116111.

CĂTĂLINA SURCEL, director executiv, Asociaţia Telefonul Copilului: Anul trecut au fost înregistrate 73 de astfel de situații de grooming,  ei au solicitat cu preponderență consiliere psihologică. Ne-au contactat fete cu vârste între 14 și 17 ani, unele dintre ele au ajuns la întâlnirea cu agresorul din mediul online și din păcate au avut raporturi sexuale, iar în alte situații erau șantajate online.

În România legea pedepsește abuzul propriu zis, dar nu și etapele premergătoare, așa cum le descriu psihologii.

lect. univ. dr. GEORGE VISU, psiholog la Curtea de Apel Cluj: Ele nu sunt legiferate nu sunt prevăzute de legiuitor într-un context legal și ar fi foarte dificil să se facă acest lucru, deoarece cel puțin o parte din comportamentele de grooming pot fi văzute că niște comportamente firești față de copii, nu neapărat interesul manifestat față de copii.

Experții consultați de știrile TVR au și câteva recomandări pentru părinți.

CRISTINA PRAZ, expert în comunicare şi egalitate de gen, Centrul Filia: Când un minor stă pe telefon și își ascunde mesajele și este secretos este posibil să vorbească cu cineva care îi spune ceva de genul „hai mai bine nu le spune părinților că știi că o să se supere și o să reacționeaze urat”. Dacă primesc cadouri sau favoruri care nu pot fi explicate foarte bine.

Pericolul crește pe rețelele de socializare, atrag atenția specialiștii. Aceștia recomandă comunicarea cu minorii și posibilitatea că aceștia să vorbească cu un terapeut sau un psiholog.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite