Groapă de gunoi ilegală în Prahova. Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naționale de Mediu: “Furt, ăsta e sentimentul. Că cineva ne fură ani din viață, ne fură sănătatea, ne fură dreptul la o apă potabilă”

Un munte de gunoi a fost descoperit ieri la Urlați de șeful Gărzii Naționale de Mediu. Și nu doar atât. În timpul vizitei neanunțate, pe malul apei care curge pe lângă localitate erau depozitate ilegal deșeuri. Unele proaspăt acoperite de pământ, ca să se șteargă urmele. Imaginile ilustrează modul în care autorități și cetățeni aleg să tranșeze problema gunoaielor. Pe termen lung, categoric, în defavoarea noastră, a tuturor.

30 Mai 2021, 17:51 (actualizat 30 Mai 2021, 19:40) |
Groapă de gunoi ilegală în Prahova
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Sunt imagini filmate de șeful Gărzii Naționale de Mediu, la un control neanunțat la Urlați, în Prahova. Ceea ce ar fi trebuit să fie o stație de transfer gunoi arată că un munte de deșeuri abandonate.

Am mers și noi la Urlați. Lângă Cricovu Sărat, pe mal, se săpa de zor.

Potrivit reprezentanților primăriei, poliția locală pregătește acțiuni de patrulare. Plus alte măsuri. Deocamdată, se sapă șanțuri.

Imaginile surprinse de dronă arată cum, din loc în loc, lunca a fost transformată în groapă ilegală de gunoi. Iar deasupra stației de transfer, imaginile arată tone de deșeuri strânse.

Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naționale de Mediu: “Din câte înțeleg, e în supraplin, gunoiul ăla este în bătaia vântului, în bătaia ploii, în lumina soarelui. Acum tot ce a plouat se scurge ușor, ușor pe pământ, în pânza freatică, în momentul în care se vă încălzi vremea o să miroasă într-un hal de nedescris, dar la 300 de metri de această stație de transfer am văzut deșeuri îngropate în albia inferioară a râului Cricovu Sărat. Furt, ăsta e sentimentul. Că cineva ne fură ani din viață, ne fură sănătatea, ne fură dreptul la o apă potabilă”.

Stația a fost construită cu fonduri europene. Răspund de ea cei de la Rosal, dar nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere. Primarul din Urlați promite controale și amenzi pentru cine aruncă de acum înainte gunoiul la întâmplare.

Săptămâna viitoare, comisarii Gărzii de Mediu se vor întoarce la Urlați pentru controale.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI