Groapa de gunoi din vârful muntelui Mestecăniş, în valoare de 7 milioane de euro, fonduri europene, nefolosită din 2019

Groapa de gunoi din vârful muntelui Mestecăniş, recepţionată acum trei ani, e încă nefolosită. Astfel că autorităţile din Suceava ar putea fi obligate să dea înapoi banii europeni obţinuţi pentru proiectarea ei. Situaţia nu pare să se rezolve curând, în condiţiile în care localnicii s-au opus de la început proiectului şi nu se lasă convinşi nici acum.

06 Februarie 2022, 20:33 Știrile TVR |

Construirea gropii de gunoi de pe Mestecăniş n-a fost privită cu ochi buni de localnici încă de la început, din 2007, când Consiliul Judeţean a ales acel loc, la o mie de metri altitudine. În ciuda opoziţiei, autorităţile au luat bani europeni şi, deşi e gata încă din 2019 stă nefolosită. Problemele sunt mai multe - inclusiv un dosar penal privind investiţia.

Groapa de gunoi nu are încă avizul integrat de mediu, astfel ca autorităţile judeţene au organizat o dezbatere publică, procedură obligatorie. Explicaţiile date localnicilor nu i-au înduplecat. Oamenii nu sunt de acord cu deschiderea depozitului de deşeuri. Se tem de poluarea aerului, a apei ceea ce va afecta turismul, dar şi creşterea animalelor în zonă.

Groapa de gunoi de pe Mestecăniş se întinde pe aproape 6 hectare de teren. A costat 7 milioane de euro, fonduri europene, bani care trebuie restituiţi, dacă depozitul nu va fi dat în folosinţă cât mai curând.

Depozitul ecologic de deşeuri din Pasul Mestecăniş face parte dintr-un proiect mai amplu în care intră şi groapa de gunoi din comuna Moara care funcţionează deja şi deserveşte tot judeţul.

Soarta depozitului din pasul Mestecăniş va fi decisă de instanţă, după terminarea cercetărilor.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 30°C
CLUJ 25°C 22°C
CONSTANTA 23°C 24°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI