Gripa sezonieră, mai periculoasă ca noul coronavirus. Numărul de cazuri, din nou în creștere. Din cauza virusului gripal au fost înregistrate 47 de decese

1 martie 2020, 20:49

Potrivit unui raport, la nivel național, în perioada 17-23 februarie au fost înregistrate 8004 cazuri de gripă sezonieră – în creștere față de cele raportate în săptămâna precedentă și de aproape 6 ori mai multe comparativ cu cele din aceeași săptămână a anului trecut. Dar deşi epidemia este mai extinsă, numărul deceselor este mult mai mic față de anul trecut.

În acest sezon, din cauza virusului gripal au fost înregistrate 47 de decese. În sezonul precedent, în aceeași perioadă, au fost înregistrate de 3 ori mai multe – 154.

Potrivit medicilor, dacă românii ar fi conștienți de beneficiile vaccinării antigripale, statistica ar arăta altfel.

În acest sezon s-au vaccinat puțin peste 1.500.000 persoane.

Pentru a reduce răspândirea gripei, specialiştii recomandă populației să consulte medicul de familie în cazul depistării unor simptome specifice, să se izoleze voluntar la domiciliu, să respecte regulile de protecţie dacă tuşesc sau strănută, să se spele cât mai des pe mâini și să evite aglomerațiile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă