Grindina și vijelia au făcut prăpăd în localități din: Sălaj, Cluj, Hunedoara, Maramureș

Gheața cât oul de găina a avariat grav mașini și clădiri din Zalău. De altfel, zonele au și fost atenționate cu emiterea unui Cod Roșu de furtună. Au fost ore dificile în care zeci de apeluri s-au înregistrat la 112. Meteorologii avertizează că vremea rea continuă în următoarele zile, în majoritatea regiunilor din țară.

29 Mai 2019, 14:09 (actualizat 29 Mai 2019, 14:48) Știrile TVR |
Furtunile au făcut prăpăd
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Bucățile uriașe de gheață care au căzut la Zalău au spart parbrizele și au îndoit tabla mașinilor. Mai multe acoperișuri au fost avariate, inclusiv cel al școlii Gimnaziale 'Corneliu Coposu'. Oamenii s-au speriat și au cerut ajutor la 112.

Cod roșu de grindină în Sălaj - bucăți mari de gheață au distrus acoperișuri și mașini! VIDEO

Zeci de mașini au fost avariate de gheață de mari dimensiuni și în Baia Mare iar acoperișul unui bloc a fost smuls și aruncat peste autoturismele parcate.

Pe drumul care leagă orașul de Dej s-au format coloane de mașini. Carosabilul era blocat de stâlpi ai rețelei de electricitate și crengi sau copaci rupți. Doi tineri au filmat dezastrul lăsat de furtună care a omorât și o... barză. Furtunile extrem de violente au adus cu ele și inundații.

În județul Hunedoara hidrologii au emis un Cod Portocaliu. 60 de curți și subsoluri din localitățile Lupeni și Vulcan, dar și câteva apartamente situate la parter au fost inundate.

Torenții au blocat și o porțiune de 200 de metri de Drum Național. Aproape 50 de  pompieri intervin acolo. Apele sunt in retragere, însă meteorologii avertizează că vin alte ploi torențiale și posibil și grindină.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 21°C 25°C
CLUJ 19°C 21°C
CONSTANTA 23°C 25°C
CRAIOVA 22°C 22°C
BRASOV 20°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI