Grindeanu, propus pentru şefia ANCOM. Premierul Mihai Tudose a trimis propunerea oficială Parlamentului

23 octombrie 2017, 13:14

Documentele au ajuns de la Guvern la Palatul Parlamentului unde, până pe 26 octombrie, trebuie ca Sorin Grindeanu să fie audiat de comisiile de specialitate, iar acestea trebuie să înainteze un aviz către plenul reunit care, prin vot, va trebui să valideze sau nu, această propunere înaintată de premierul Mihai Tudose.

Cel mai probabil, Sorin Grindeanu va fi validat de plenul reunit. Potrivit informaţiilor Ştirilor TVR, majoritatea parlamentară susţine această numire după ce, în urmă cu câteva luni, aceeaşi majoritate vota o moţiune de cenzură pentru a-l îndepărta pe Sorin Grindeanu din fruntea Guvernului.

Sorin Grindeanu a fost şi ministru al Comunicaţiilor, experienţă care îi va folosi în fruntea acestei instituţii.

Au fost controverse legate de modul de numire al şefului ANCOM. Anul trecut a fost schimbat modul în care această conducere este numită. A fost un conflict între Guvern, care a emis o ordonanţă de urgenţă pentru a modifica această procedură şi preşedinte, care, până acum, făcea această numire la propunerea Guvernului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă