Grevă japoneză la Institutul Naţional de Statistică. Angajații protestează față de discriminările salariale

Institutul Naţional de Statistică
Institutul Naţional de Statistică
6 iunie 2022, 12:15

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, această acţiune de protest este organizată după ce, timp de două săptămâni, salariaţii INS s-au întâlnit în fiecare zi, timp de 15 minute în faţa instituţiei, pentru a protesta față de discriminările salariale la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de bugetari.

“Sătui de amăgirile şi promisiunile nerealizate ale reprezentanţilor Guvernului României, precum şi de lipsa de implicare a conducerii INS în rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii în interiorul instituţiei, şi anume: lipsa de interes şi implicare faţă de discriminarea salarială la care sunt supuşi salariaţii INS; gestionarea deficitară a resursei umane, fapt ce a condus la un deficit de personal şi migraţie către alte instituţii publice; lipsa implicării şi asumării pentru uniformizarea salarială în interiorul instituţiei, unde există o grilă salarială internă deficitară cu mai multe variante de salarii pentru aceeaşi funcţie şi gradaţie, ca urmare a măsurilor şi procedurilor interne aplicate incorect şi care au creat frustrări şi discriminare în rândul angajaţilor; delegarea constantă de atribuţii de către conducerea INS pentru a fugi de răspundere, fapt ce a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii INS”, se spune în comunicat.

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti menţionează că notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă