Greva în Franța | Primul weekend de vacanţă este infernal. Greva a paralizat transporturile, iar comercianții înregistrează pierderi uriașe

În Franţa, primul weekend de vacanţă este infernal. Greva a paralizat transporturile şi a dat peste cap toate planurile celor care şi-au făcut rezervări cu luni înainte.

22 Decembrie 2019, 12:06 |

Franța continuă să fie afectată de proteste și greve din cauza măsurilor propuse de președintele Macron privind reformarea sistemului de pensii.

După negocierile eșuate cu guvernul, mai multe sindicate au făcut apel la continuarea grevelor în perioada sărbătorilor de iarnă.

Doar jumătate din trenurile de mare viteză au transportat călători. Alte garnituri nu circulă sau au orarul perturbat, 8 linii ale metroului din Paris sunt închise, autocarele sunt arhipline, iar pe autostrăzi sunt cozi de kilometri de mașini.

Francezii sunt la capătul răbdării și cred că sindicaliștii ar fi trebuit să ia o pauză de Crăciun.

Comercianții, care visau la profituri importante în perioada sărbătorilor, înregistrează pierderi din cauza grevei.

Excepție fac magazinele care vând biciclete, un mijloc de transport util în timpul protestelor.

Discuțiile dintre sindicate și guvern se reiau după sărbători.

Reforma pensiilor a declanșat nemulțumirea multor categorii sociale care nu sunt de acord cu eliminarea regimurilor speciale și introducerea sistemului de puncte și a regimului universal.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 5°C
IASI -4°C 5°C
CLUJ -4°C 0°C
CONSTANTA -1°C 6°C
CRAIOVA 2°C 8°C
BRASOV -4°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI