Greta Thunberg a fost nominalizată la Nobel, are şanse să câstige

Activista penttru mediu Greta Thunberg a fost propusă din nou pentru a câştiga Premiul Nobel pentru Pace, iar șansele de a-l câștiga au crescut întrucât Comitetul ar putea dori să evidenţieze faptul că deteriorarea mediului amplifică problemele cu pandemiile.

18 Septembrie 2020, 08:36 (actualizat 18 Septembrie 2020, 08:38) |
Greta Thunberg

Adolescenta de 17 ani va afla pe 9 octombrie dacă a fost aleasă dintre cei 318 candidaţi pentru premiul în valoare de un milion de dolari.

Greta a fost nominalizată de trei parlamentari norvegieni şi doi din Suedia, iar dacă va câştiga ar avea aceeaşi vârstă ca şi pakistaneza Malala Yousafzai, cea mai tânără laureată Nobel de până acum.

Alte nume nominalizate pentru premiul din acest an sunt „locuitorii din Hong Kong”, NATO, Julian Assange, Chelsea Manning şi Edward Snowden, alte alegeri posibile fiind organizaţia Reporteri fără Frontiere, Angela Merkel şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

De asemenea, Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace din 2021 în urma eforturilor sale de a promova pacea între Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU).

Numele preşedintelui SUA a fost pus pe listă de politicianul norvegian Christian Tybring-Gjedde, relatează Fox News.

"Cred că a făcut mai multe încercări de a crea pacea între naţiuni decât majoritatea celorlalţi nominalizaţi la Premiul Păcii", a declarat Tybring-Gjedde, un membru al Parlamentului cu patru mandate la activ.

sursa: Mediafax

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 9°C 13°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 8°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI