Grenfell, un an de la tragedie. Ruina turnului din Londra a fost iluminată în verde noaptea trecută
Tragedia de anul trecut continuă să-i bântuie pe britanici, iar ancheta nu s-a încheiat. Blocul turn de locuinţe sociale a fost cuprins de flăcări. Focul a pornit dintr-o bucătărie şi s-a propagat rapid. Ruina turnului Grenfell din Londra a fost iluminată în verde noaptea trecută. Şi alte clădiri, printre care reşedinţa oficială a premierului britanic, au fost iluminate în verde la un an de la tragedie.
Dezastrul a provocat un val de indignare, punând în discuţie probleme legate de calitatea modestă a modernizării construcţiei. Supravieţuitori şi apropiaţi ai victimelor au venit cu fotografii ale celor dispăruţi la un priveghi, care a avut loc la o biserică din apropiere. Tăcerea a fost întreruptă de citirea numelor victimelor.