GRECIA Pompierii români au reușit să salveze o mănăstire de maici din regiunea Attica, deși totul în jur a ars. A fost cea mai dificilă intervenție

Flăcări de 18 metri, un munte care arde și oameni disperați că își pierd gospodăriile. Pompierii români mobilizaţi în Grecia au avut cea mai grea intervenţie de până acum. Şi nu de puţine ori au constatat că nu pot face mai mult. Însă nu au renunţat şi au reuşit chiar să scape de foc o mănăstire de maici. Când au ajuns românii, câteva chilii deja ardeau. Dar şi focul poate fi îmblânzit.

24 August 2021, 19:51 (actualizat 24 August 2021, 20:02) |

Incendii ca în Grecia nu au fost în România, dar pompierii din țara noastră au știut exact ce să facă și cum să facă pentru a câștiga bătălia cu flăcările ce înaintau nemiloase în apropierea localității Vilia, din regiunea Attica. Astfel de cunoștinte se dobândesc prin exerciții, multe și epuizante, spun pompierii români. Dar chiar și așa, luni parcă a fost prea mult, până la un punct.

Imaginile arată dimensiunile nenorocirii abătute asupra unei părți din regiunea Attica.

De luni seara, un grup de 11 pompieri români protejează mănăstirea de maici Sfântul Ilie aflată în zona Vilia. Totul a ars în jur, numai mănăstirea a scăpat. Și salvatorii ei au fost militarii români care au ajuns acolo în ultima clipă.

Românii sunt și acum în curtea mănăstirii grecești pe care o protejează pentru ca aceasta să nu devină o grămadă de scrum în vârf de munte, așa cum s-a întâmplat cu toată pădurea din jurul său.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI