Grecia: Deficitul comercial s-a înjumătăţit, datorită veniturilor ridicate din turism

Deficitul de cont curent al Greciei s-a înjumătăţit în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2022, datorită veniturilor ridicate din turism şi a reducerii importurilor, a anunţat Banca Centrală a Greciei (BoG), transmite Reuters.

21 Noiembrie 2023, 10:00 (actualizat 21 Noiembrie 2023, 10:50) Știrile TVR |
Santorini, Grecia / pixabay

În septembrie, deficitul de cont curent s-a situat la 404 milioane de euro, în scădere faţă de un deficit de 850 milioane de euro în perioada similară din 2022,.

Veniturile Greciei din turism au urcat cu 14,6% în septembrie, la 3,3 miliarde de euro, sosirile de turişti străini înregistrând o creştere anuală de 12,7%. De asemenea, un declin mai semnificativ al importurilor decât al exporturilor a ajutat la atenuarea deficitului de cont curent, a informat Banca Centrală a Greciei.

În contextul importurilor costisitoare de energie, în 2022, deficitul comercial al Greciei a crescut cu 63%, la 20 de miliarde de euro, sau 9,7% din PIB.

În primele nouă luni din 2023, veniturile mai ridicate din turism şi reducerea importurilor au ajutat la atenuarea deficitului la 7,3 miliarde de euro, de la un deficit de 11,9 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Banca Centrală a Greciei estimează în acest an venituri din turism de 21 miliarde de euro, un avans de 15,6% faţă de 2019 (când s-au realizat venituri de 18,17 miliarde de euro) şi de 19,1% comparativ cu 2022 (când s-au realizat venituri de 17,63 miliarde de euro).

 

sursa Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 3°C 5°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI