Grecia e crunt lovită nu numai de agravarea situaţiei sanitare şi de valul cumplit de caniculă, ci şi de incendii de vegetaţie care nu pot fi ţinute sub control. Flăcările care au acoperit dealuri întregi din peninsula Peloponez înaintează cu repeziciune şi pun în pericol aşezări omeneşti. Patru localităţi au fost evacuate până acum.
Sute de pompieri s-au luptat o noapte întreagă cu focul care s-a propagat spre mare.
Focul a traversat autostrada care leagă Atena de Patras, al treilea oraş ca mărime din Grecia şi a împărţit zona în două. E închis circulaţiei şi podul Rio- Antirio, care leagă peninusula Peloponez de Grecia continentală. Localnicii au primit mesaje de alertă pe telefoanele mobile. Li s-a cerut să plece urgent din perimetrele cele mai expuse.
Spitalele sunt în stare de alertă în Patras, pentru a primi eventuali răniţi. Au fost internate zeci de persoane care s-au intoxicat cu fum. Aerul e otrăvit, după ce oricum devenise irespirabil din cauza arşiţei.
Incendiile majore au izbucnit pe fondul temperaturilor foarte ridicate. Noul val de căldură abătut de vineri asupra ţării aduce temperaturi de până la 45 de grade Celsius.