Greșeli în manualul de Geografie: Turnu Măgurele apare în locul Drobetei Turnu Severin, Marea Moartă înlocuiește Marea Roşie

24 august 2018, 09:09

Localitatea Turnu Măgurele apare în locul Drobetei Turnu Severin, Marea Moartă este pusă pe hartă în loc de Marea Roşie, iar Londra şi Paris sunt prezentate ca „al treilea oraş european”.

Insula Tasmania este numită „Vanuatu”, Sudanul de Sud nu apare pe hartă, deşi este ţară independentă din 2011, Insula Ascension este greşit scrisă „Asuncion”, făcându-se confuzie cu capitala Paraguayului.

Apar Insulele Falkand în loc de Falkland, iar Regiunea industrială Ruhr este scrisă greşit Rhur, deşi râul apare scris corect, în aceeaşi hartă.

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că a început o anchetă pentru a constata în ce etapă a procesului de scriere/evaluare/editare au apărut erorile depistate în manualul de Geografie de clasa a VI-a.

MEN precizează că o erată va fi trimisă în şcoli până la începutul anului şcolar, iar varianta digitală va fi corectată.

‘În prima parte a săptămânii viitoare, va apărea varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a, incluzând şi atenţionări cu privire la varianta din print. Va fi realizată o erată tipărită pentru manualul de Geografie de clasa a VI-a, erată ce va fi trimisă în şcoli până la începutul anului şcolar, astfel încât elevii să primească odată cu manualul şi erata în cauză’, precizează MEN într-un comunicat.

Activitatea redactorului din cadrul Editurii Didactice şi Pedagogice care a lucrat la acest manual va fi analizată în Comisia de disciplină.

Ministerul Educaţiei Naţionale se va asigura că toţi evaluatorii care au avut erori în activitatea desfăşurată într-o etapă a procesului de evaluare nu vor mai avea dreptul de a participa la selecţia pentru evaluări viitoare, se mai arată în comunicat.

Iar contractul de colaborare semnat cu evaluatorii de manuale prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract atrage răspunderea părţii în culpă.

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă, acolo unde este posibil, autorii/redactorii/evaluatorii manualelor (în funcţie de etapa în care s-au produs erorile), pentru daunele aduse’, menţionează ministerul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite