Grâul ucrainean poate fi exportat pe rute din Polonia şi România. Iohannis: România se confruntă cu o provocare logistică de „proporții epice" și are nevoie de infrastructură

Grâul ucrainean poate fi exportat pe rute din Polonia şi România, care întâmpină, deocamdată, blocaje legate de infrastructură. Preşedintele Joe Biden anunţă că vor fi construite silozuri temporare la graniţele Ucrainei, în timp ce azi, preşedintele Klaus Iohannis a explicat că România se confruntă cu o provocare logistică de „proporții epice" și are nevoie de infrastructură nouă care să ajute la transportul cerealelor ucrainene către piețele globale. Cu 20 de milioane de tone de grâne blocate în portul Odessa şi cu Recolta care va fi strânsă în curând, este nevoie de o soluţie urgentă pentru evitarea unei crize alimentare globale.

15 Iunie 2022, 17:41 (actualizat 15 Iunie 2022, 18:36) Știrile TVR |
Ucrainenii au cultivat cereale chiar și sub asediul rușilor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Localităţile din jurul Odesei au fost devastate de ruşi. Cu toate astea, atât cât s-a putut lucra pământul, culturile se anunţă foarte bune. Hambarele sunt însă pline cu grâul de anul trecut.

În portul Odesa 20 de milioane de tone de cereale aşteaptă să iasă din ţară, dar pe unde, câtă vreme rutele navale sunt blocate de ruşi. Numai 3 la sută din aceasta cantitate a ajuns în portul Constanţa.

Coridoarele ar fi posibile numai dacă NATO le securizează şi dacă sunt implicate nave de război. Este singura cale pentru ca aceste coridoare să funcţioneze, excluzând Rusia.

Un punct important pe harta transportului de grâne din Ucraina este Galaţi. Se lucrează intens la repararea căilor ferate care leagă cele două puncte la înlocuirea rapidă a traverselor pe o lungime de 4,7 kilometri.

Transportul cu barje pe Dunăre trebuie simplificat, iar capacitățile de încărcare a cerealelor în portul Constnaţa de la Marea Neagră au crescut, a mai spus preşedintele Iohannis. Ucraina a trimis aproximativ 601.115 de tone de cereale în portul românesc Constanța de la Marea Neagră de când Rusia a invadat pe 24 februarie.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI