Graţiată de Putin după ce a fost condamnată pentru spionaj şi înaltă trădare. Probele cheie în proces: 2 mesaje pe telefon

13 martie 2017, 10:00

Decretul de graţiere, semnat de preşedintele Putin a intrat abia ieri în vigoare, la 5 zile după ce a fost emis.

Oxana Sevastidi a fost întâmpinată la închisoarea Lefortovo doar de câţiva prieteni şi a evitat să facă declaraţii publice.

Sevastidi a fost acuzată în 2015 de înaltă trădare pentru că, în 2008, în timpul conflictului militar cu Georgia, a transmis 2 sms-uri unei cunoştinţe de la Tbilisi, în care scria că a văzut vehicule militare ruseşti îndreptându-se spre Abhazia.

Procuratura rusă a insistat pe acuzaţia de înaltă trădare pentru că destinatarul mesajelor era de fapt ofiţer al serviciilor de informaţii georgiene.

Oxana Sevastidi nu ştia unde lucra persoana respectivă şi a susţinut tot timpul că a spus doar ce a văzut în gara din Soci, deci nu era o informaţie secretă, din moment ce tot oraşul ştia despre desfăşurarea de forţe a Rusiei în apropierea graniţei cu Georgia.

Totuşi, anul trecut în martie, Sevastidi a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Săptămâna trecută, în ajunul zilei de 8 martie, Vladimir Putin a graţiat-o pe Sevastidi, Kremlinul precizând că preşedintele rus a dat dovadă de umanitate.

Oxana Sevastidi are de gând să conteste condamnarea pentru că se consideră nevinovată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite