Mare atenție la produsele de patiserie. Sunt pline de grăsimi hidrogenate. Asta în ciuda faptului că la raft, pe etichete scrie că au în compoziție brânză, telemea, cașcaval sau unt. Avertismentul vine de la Ministerul Agriculturii și de la Protecția Consumatorilor.
De la începutul anului inspectorii celor două instituții au controlat peste șapte sute de patiserii, cofetării, pizzerii, restaurante și fast food-uri.
În 40% dintre acestea au descoperit că preparatele din lapte au fost înlocuite cu specialități obținute din grăsimi hidrogenate, iar consumatorii, păcăliți.
Au fost aplicate amenzi în valoare de un milion 8 sute de mii de lei și s-au dat și multe avertismente.
În unele cazuri activitatea a fost suspendată pentru 30 de zile, iar produsele neconforme au fost confiscate și distruse.