Grădinițe estivale pentru copiii defavorizați. 35 de grupe speciale se deschid în lunile iulie și august, în Capitală și în 22 de județe

26 iunie 2018, 17:56

Marinela locuiește în localitatea buzoiană Cândeşti. Are doi copii, de 5 și 2 ani. Singura sursă de venit sunt ajutorul social și alocațiile celor mici. Femeia spune că ar vrea să meargă la muncă, dar pe timpul verii nu are cu cine să lase copiii.

În situația ei se află mii de părinți. Unii dintre ei au găsit o rezolvare de moment: grădinița estivală. Școala 127 din Capitală găzduiește în perioada verii o grupă de 20 de copii din Rahova și Ferentari. Cu toții provin din familii defavorizate.

Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani nu au mai fost până acum niciodată la o grădiniță. Din cauza greutăților din familie.

Sunt selectați pentru gradinița estivală în primul rând copiii care urmează să fie înscriși în clasa pregătitoare și în clasa I.

Potrivit datelor din ultimii 5 ani, 93% dintre copiii care au trecut prin grădinițele estivale au fost școlarizați. Numai două procente au abandonat. Psihologii cred că pe termen lung acestor copii li se oferă o șansă de pregătire profesională astfel încât să ducă un trai decent.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite