Grădiniță cu toaletă improvizată și fără apă curentă. Se întâmplă într-un sat din Vrancea. Copiii îşi fac nevoile la oliţe şi se spală pe mâini într-un lighean

Ca pe vremea bunicilor. Aşa arată multe dintre toaletele de la grădiniţele din mediul rural. Un astfel de exemplu am găsit într-un sat din Vrancea, unde copiii îşi fac nevoile la oliţe şi se spală pe mâini într-un lighean. Apa e adusă din vecini şi e ţinută în găleți. Construcția unui grup sanitar a început în urmă cu 2 ani, însă nu a avansat prea mult, din lipsa banilor.

18 Septembrie 2021, 14:42 (actualizat 18 Septembrie 2021, 15:17) |

14 copii merg la grădinița din comuna Tătăranu. Cel mai greu le este când trebuie să meargă la baie. Totul este improvizat. Există un vas de toaletă, însă este legat la o fosă septică temporară, care nu funcționează prea bine. Așa că cei mici folosesc olițe.

Nu există nici chiuvetă, iar copiii se spală toți într-un lighean. Asta deși conducta de apă curentă ajunge până la clădirea grădiniței.

În urmă cu mai bine de 2 ani s-a început, cu bani de la bugetul de stat, construcția unui grup sanitar pentru grădiniță, însă până acum s-a făcut doar fundația.

Primăria susține că ar avea nevoie de nu mai puțin de 30 de mii de euro ca să finalizeze grupul sanitar la grădinița din sat și că, dacă nu primește alți bani de la guvern, bugetul local nu poate susține singur investiția. Cel puțin, nu anul acesta.

Copiii din comuna Tătăranu nu sunt singurii în această situație dificilă. În Vrancea, jumătate dintre școli și grădinițe funcționează fără aviz sanitar, cu toalete în curte, fără apă sau canalizare.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI