Gradea: Dezbaterea privind situaţia şi viitorul Televiziunii publice trebuie să implice reprezentanţi ai SRTv şi consultarea EBU

Doina Gradea
Doina Gradea
21 ianuarie 2021, 11:39

„Recenta dezbatere cu privire la situaţia actuală şi viitorul TVR, iniţiată de către domnul deputat Iulian Bulai, preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare din Camera Deputaţilor, s-a lansat într-un mod cu totul aparte. Dincolo de absenţa de la această primă etapă a dezbaterii a oricărei reprezentări din partea SRTv, faptul că nu s-a încercat niciun demers de consultare a European Broadcasting Union (EBU) nu poate decât să îmi stârnească uimirea. A nu implica cel mai important şi reprezentativ organism european din domeniul Serviciilor Media Publice într-o dezbatere de acest gen ridică o multitudine de semne de întrebare”, a transmis, joi, Doina Gradea într-un comunicat.

Ea a menţionat că EBU poate contribui la demersul complex de reconsiderare a misiunii şi destinului Televiziunii publice din România şi şi-a exprimat speranţa că preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, „va fi deschis atât unui dialog constructiv cu SRTv, cât şi unei largi consultări cu experţi recunoscuţi la nivel naţional şi european, aşa cum este EBU”.

„Este surprinzător faptul că domnul deputat Bulai, preşedinte al uneia dintre comisiile de specialitate din Parlamentul României, pare a nu fi familiar cu uriaşa expertiză şi importanta capacitate de suport cu care EBU poate contribui la un demers de o asemenea complexitate, cum este reconsiderarea misiunii şi destinului Televiziunii publice din România. Desigur, actualul cadru legislativ trebuie analizat şi revizuit, astfel încât să permită dezvoltarea şi optima poziţionare a TVR în peisajul media din România şi din Europa. Acesta, însă, este atributul Parlamentului României, iar TVR nu poate – pentru moment – decât să funcţioneze în deplinul respect al Legii 41/1994 şi al tuturor celorlalte acte normative care guvernează activitatea sa”, a adăugat Gradea.

Miercuri, deputatul Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, a organizat o dezbatere privind situaţia actuală şi viitorul TVR.

La dezbatere au participat Ioana Avădani (Centrul pentru Jurnalism Independent), Vlad Tăuşance, Răzvan Chiruţă (Newsweek), Cristian Delcea (Recorder), Dan Tăpălagă (G4Media), Sorin Ioniţă (Expert Forum), Mircea Toma (ActiveWatch) şi Cătălin Teniţă (deputat USR PLUS şi membru al comisiei).

Iulian Bulai a precizat că nu au fost prezenţi reprezentanţi ai TVR la dezbatere pentru a evita posibile conflicte, dar, în cel mai scurt timp, va exista o dezbatere care îi va include şi pe aceştia.

Dezbateri similare vor avea loc şi în ceea ce priveşte Societatea Română de Radiodifuziune, conform unui comunicat transmis de Alianţa USR-PLUS.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite