Aroma de cozonaci se simte astăzi, peste tot, în satele din Republica Moldova. Pregătirile au început de ieri, în Joia Mare, ziua în care gospodinele încing cuptoarele, coc pasca, cozonacii şi vopsesc ouă. Acestea vor fi sfinţite în Noaptea Învierii, iar tradiţia este respectată în mai toate satele. Un reportaj difuzat în emisiunea Lumea Azi, rubrica Moldova Azi.
Forfotă mare în familia Grebanos din Șolcani, raionul Soroca. În Joia Mare, gospodina casei s-a trezit în zori pentru a pregăti aluatul.
Pasca trebuie framântată din făină de calitate înaltă, condimentată cu bunătate şi credinţă.
Spre deosebire de cozonac, care este dulce, pască se face cu umplutură de brânză, neapărat de vaci. În mijloc se face semnul crucii.
Până se coace pasca la cuptor, gospodinele vopsesc ouă, după tradiţia familiei.
Pasca, rumenă și frumoasă, și ouăle roşii vor fi puse în coşul de Paște pentru a fi sfinţite în Noaptea Învierii, după care vor lumina masa de sărbătoare.