GORJ | Șeful poliției din Novaci, sub acuzare în dosarul bărbatului bătut crunt de oamenii legii

31 mai 2022, 12:28

Procurorii îl acuză pe șeful poliției din Novaci de faptul că l-ar fi agresat primul pe bărbatul în vârstă de 41 de ani din Gorj, înainte ca luptătorii să-l imobilizeze și să-l supună torturilor care au dus, în cele din urmă, la pierderea a trei organe interne.

Tatăl victimei a povestit că prima lovitură primită de fiul său a fost de la șeful Poliției din Novaci, chiar in sediul unității, dispunând apoi ca polițiștii SAS să se ocupe de el.

Deși victima a îngenunchiat în fața lui si l-a rugat să nu-l bată, mascații l-au dus într-o cameră nesupravegheată video unde l-au lovit cu pumnii, picioarele, genunchii și cu bastoanele producând-i leziuni interne grave ale unor organe care au fost extirpate ulterior de medici pentru a-i salva viața.

Șeful poliției din Novaci a primit măsura controlului judiciar pentru 30 de zile, iar ceilalți patru luptători ai poliției 30 de zile de arest preventiv.

Între timp, corpul de  control al Poliției Române a ajuns la IPJ Gorj unde, cei 12 inspectori au început deja audierile pentru lămurirea situației în care au intervenit polițiștii în cazul acestui bărbat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Șapte persoane reținute pentru trafic de droguri, în Gorj