Goeleta Tara, dedicată cercetării şi protecţiei mediului, s-a întors în Franţa. Nava a fost escortată de zeci de ambarcațiuni

26 noiembrie 2022, 15:38

Tara are în cală 25 000 de eșantioane, colectate din mai multe mări ale globului. Goeleta de 36 de metri adăpostește trei laboratoare.

Planctonul este foarte important pentru ecosistem. Este o sursă de viață, dar nu numai atât. Datorită planctonului, oceanul captează 30% din emisiile noastre de carbon, adică la fel de mult ca și plantele terestre.

Fiecare nouă expediție este o nouă aventură științifică și umană.

Zeci de oameni de știință au făcut cu rândul pe nava-laborator. Această cooperare internațională urmărește să descifreze mai bine schimbările din ecosisteme.

Rezultatele cercetărilor vor fi trimise către laboratoare din întreaga lume. Primele rezultate vor fi publicate peste doi ani.

Goeleta va ridica din nou ancora în primăvara anului 2023 pentru o nouă misiune privind poluarea chimică în largul coastelor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite