Glume controversate la Washington. Monologul actriței Michelle Wolf a divizat Dineul Corespondenților la Casa Albă

30 aprilie 2018, 15:01

A fost al doilea Dineu al Corespondenților la Casa Albă la care președintele Trump nu a mers. Pe locul de onoare a trimis-o pe purtătoarea de cuvânt Sarah Sanders, care a fost însă ținta glumelor umoristei Michelle Wolf.

Michelle Wolf, actriță de comedie: „De câte ori Sarah Sanders vine la podium, mă emoţionez, pentru că nu ştiu ce o să urmeze. O conferinţă de presă sau un ghem de minciuni. Dar chiar îmi pace de Sarah, cred că este foarte inventivă. Dă foc la toate faptele şi din cenuşa lor îşi face un machiaj perfect”.

Remarci care au inflamat o parte a presei care o acuză pe Wolf că a întrecut limita bunului simț când a glumit pe seama aspectului fizic al purtătoarei de cuvânt. Alții însă o apără pe umoristă și reamintesc cuvintele grele, și nu în spirit de glumă, făcute de administrație. „I-au numit pe mexicani violatori, Pe musulmani criminali și ii susțin pe membrii supremației albe. Iar când cineva le răspunde cu aceeași monedă sunt eroi că nu se ridică și pleacă”. Sarah Sanders nu a fost însă singura țintă a lui Michelle Wolf.

Michelle Wolf, actriță de comedie: „În seara asta o să glumesc într-un mod nou pe seama preşedintelui. Într-un fel care cred că o să-l atingă. Domnule preşedinte, nu cred că sunteţi foarte bogat. Adică poate sunteţi bogat pentru statul Idaho, dar în New York doar aveţi un trai decent. Este ciudat cum campania lui Trump a fost în contact cu Rusia, în vreme ce campania lui Hillary nu a fost în contact nici măcar cu Michigan. Există zboruri directe, e foarte aproape”.

Președintele Trump nu a participat nici la al doilea dineu de când este președinte, eveniment pe care l-a criticat în trecut. Acum, pe fondul acestei controverse, a scris pe Twitter că a fost plictisitor și că așa-numită umoristă a dat-o-n bară. Mai mult, președintele chiar a sugerat ca evenimentul anual să fie anulat. Dineul Corespondenților a început să fie organizat în 1921 și de atunci fiecare președinte a participat cel puțin o dată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă