GhiDigital, episodul 34 | Istoria banilor

Oamenii înșiși se puteau cumpără cu bani în miile de ani de sclavagism. Astăzi, cei mai mulți se vând de bunăvoie pentru prețul „corect”. Succesul, reușita se cuantifică în bani. Bani, bani, bani. Nu intru într-o dispută filosofică, ci doar punctez metaforic că Arhimede, care cerea un punct fix ca să poată răsturna lumea, îl avea la îndemână: banii.

Primii mei bani au fost, cred, niște capace de bere și câteva surprize de la guma de mestecat. Instinctiv, grupul meu de puștani inventase propria monedă.

În istoricul speciei umane, ca să obții ceva de la alt individ, puteai să îi dai una în cap și să îl jefuiești. Mai civilizat însă era să îi oferi ce aveai tu la o oarecare paritate pentru ce avea el.

De la troc la piperul pe post de monedă

Trocul. Apoi au fost agreate diverse materiale, metale sau alte chestii cărora li s-a dat puterea de a reprezenta simbolic valoare și la care se raportau toate celelalte mărfuri și servicii.

E uimitor acum să ne gândim că prin secolele XVI-XVII, puteai să iți cumperi o casă contra unui pumn de piper. Sau că aluminiul a fost vreme de câteva zeci de ani considerat mai prețios decât platina sau aurul. Ideea aici este că oamenii pot încărca cu valoare aproape orice atâta vreme cât există o convenție în acest sens, respectată de toate părțile implicate într-o tranzacție.

O altă idee care a marcat istoria financiară a civilizației umane a fost aceea că unor indivizi le-a dat prin cap să nu se mai complice cu mărfuri intermediare pentru a câștiga bani.

De ce nu am considera banii în sine ca o marfa? Și să facem bani cu bani.

Banii în sine au devenit o marfă

Adică daca vrei acum, pe loc, o monedă de 10 grame de aur, ia-o, poftim! Dar, într-un interval anume de timp, îmi dai înapoi moneda plus încă una de 5 grame. Sau, știi ceva? Nici nu te grăbi să îmi dai moneda inițială înapoi prea curând. Doar plătește-mi dobândă de 5 grame la intervale regulate, așa, la infinit dacă s-ar putea.

Apoi s-a mai întâmplat ceva. Metalul atârnă, zornăie, atrage tâlhari. De ce să cari după tine de colo colo așa o greutate tentantă? Mai bine lasă-l la mine, îl păzesc eu pentru tine. Tu ia hârtia asta pe care scrie că ai depozitat 100 de grame de aur și când ajungi la destinație, frate-meu, care se ocupă tot cu așa ceva, îți dă în schimbul hârtiei, aur curat înapoi. Minus un modest cost pentru serviciu, evident.

Aurul s-a transformat în hârtie

Apoi cele două concepte s-au combinat. N-ai bani să lași în depozit dar îți trebuie fonduri? Ia hârtia asta în schimbul căreia, la orice bancă, primești aur în schimb. Te costă dobânda, evident. Sau nu mai bine nici nu mai trecem pe la bancă? Pentru că negustorul cutare îți dă marfa doar dacă îi dai hârtia. Vine el să o încaseze dacă are nevoie.

După o vreme s-a pus întrebarea: Auzi, dar noi mai avem atâta aur pentru toate hârtiile care circulă acum și în baza cărora se fac tranzacții? Și de aici s-au născut speculații, escrocherii, falimente și un șir nesfârșit de tragedii.

Să nu credeți că jocul asta de-a banii a fost o chestiune exclusiv particulară.

Banii, temelia civilizației umane

Au mers de la bun început mână în mână cu puterea. Diversele entități administrative au pretins control asupra emiterii și circulației banilor. Pentru că s-a constatat că alergarea aceasta bezmetică după bani are ca efect și păstrarea unei orânduiri sociale în diverse tipare care nu sunt tocmai naturale pentru Homo Sapiens liber, culegător-vânător ce am fost cândva. Banii ne țin timpul și mintea ocupate. Perfect, ar spune orice manager de resurse umane. Primim totuși ceva la schimb: sentimentul de siguranță că pe stradă nu te ia la bătaie primul individ mai tânăr și mai musculos ca tine, acces la mărfuri pe care nu ai fi capabil să le faci singur, confort, servicii etc, etc.

Dar să continuăm istoria banilor. Toate statele își emit propria monedă, legătură cu o valoare tangibilă precum aurul a fost ruptă demult, iar banii au valoare în funcție de puterea economică și geopolitică a statului emitent și a puterii sale de convertibilitate. Adică de recunoașterea și de folosirea ei în cât mai multe tranzacții internaționale.

Banii sunt, de fapt, un „contract de încredere”

Iar hârtia de bancă, bancnota, a fost înlocuită de câteva decenii bune cu o bucată de plastic. Iar bucata de plastic s-a topit și ea în instrumente digitale de plată instalate pe telefon sau chiar pe ceasul smart. Trăim într-o lume în care – sub oblăduirea unor guverne și a unor bănci – vindem și cumpăram orice. Pe încredere.

Cine mai ține minte ce e aia libertate? Care oricum, nici ea nu vine pe gratis.În acest context foarte simplificat, dar numai după ce digitalul s-a înfipt bine în civilizație prin răspândirea internetului și a puterii de calcul a computerelor, s-a născut ideea: ce-ar fi să ne facem noi o monedă care să nu aibă treabă nici cu guvernele, nici cu băncile? Hopa! Povestea continuă în următorul episod GhiDigital.