Ghid pentru Brexit. Ce trebuie să știe europenii și britanicii în cazul unei ieșiri necontrolate a Marii Britanii din UE

29 martie 2019, 16:03

Prima schimbare notabilă se va petrece la trecerea frontierei. Britanicii care vor veni pe continent nu vor mai avea dreptul să folosească rândurile speciale pentru cetățenii europeni la aeroporturi sau la trecerile terestre, iar sejurul fără viza le va fi limitat la 90 de zile. De cealaltă parte, europenii care călătoresc în Marea Britanie vor mai putea intra în Regat cu cartea de identitate doar până la sfârșitul lui 2020. După această dată, vor avea nevoie de pașaport.

Britanicii promit că nu ne vor introduce viza pentru sejururi scurte, însă nu se știe niciodată.

În ceea ce privește aspectul comercial, este de așteptat ca în porturile Dunkerk și Calais să se formeze ambuteiaje de zeci de kilometri de camioane care vor aștepta să fie controlate înainte de trecerea frontierei.

Francezii spun că sunt pregătiți și că au sporit numărul de vameși, însă chiar și două minute de control pentru fiecare camion va crea cozi de 30 de kilometri pe o parte și cealaltă a Canalului Mânecii.

Palida compensare pentru turiști, aceștia vor avea dreptul să ceară returnarea taxei pe valoare adăugată pentru produsele cumpărate din Regatul Unit, după ce acesta va fi părăsit Uniunea Europeană.

Atenție la asigurările de sănătate! Un Brexit dur s-ar putea să ne dea cel puțin niște dureri de cap, pentru care ar fi bine să nu ajungem la spital. După ieșirea Marii Britanii din UE, cardul european de sănătate nu va mai fi valabil, iar europenii nu vor mai avea acces la servicii de sănătate în baza acestuia. Sigur, situația va fi reciproc valabilă pentru britanicii care vor veni  în U.E.

Din momentul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, toate avantajele privind  costurile legate de roaming vor dispărea, cu consecința imediată –  creșterea importantă a prețului datelor mobile, așa că va trebui să fim foarte atenți la cât și cum ne folosim smartphone-ul.

Vom plăti în plus și pentru produsele comandate în Marea Britanie, pentru că se vor adăuga costuri legate de vamă. De asemenea, dacă dorim să ne trimitem copiii să învețe în Regatul Unit, va trebui să luăm în calcul un buget considerabil mai mare, întrucât universitățile și colegiile își vor schimba tarifele pentru europeni, pe care îi vor considera terți.

Programul European Erasmus nu va mai funcționa decât pentru europenii aflați deja la studii înainte de Brexit.

Ce se va întâmpla cu europenii care sunt stabiliți în Marea Britanie, dintre care jumătate de milion  sunt români? Cu toții vor putea rămâne, cu condiția ca până la finele lui 2020 să aplice pentru obținerea statutului de rezident stabilit în Regat.

Cei care vor trece canalul Mânecii după Brexit vor fi nevoiți să se supună legislației britanice ca imigranți, cu drepturile care decurg din acest statut, adică limitate. Astfel ca doritorii trebuie să se grăbească, întrucât nu se știe ce se va întâmpla după 12 aprilie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite