Gheorghită: Ne așteptăm ca la jumătatea lunii decembrie Agenția Europeană a Medicamentului să autorizeze vaccinul Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani

Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță
2 noiembrie 2021, 14:06

Valeriu Gheorghiță a explicat că pentru această grupă de vârstă se va folosi o treime din doza care este recomandată pentru adulți.

Agenția americană pentru alimente și medicamente (FDA) a autorizat vaccinul de la Pfizer BionTech la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani. Schema de vaccinare constă în două doze, administrate la interval de 21 de zile, însă dozajul este diferit, reprezintă practic o treime din doza care folosește la cei din grupa de vârstă peste 12 ani și la adulți. Din acest punct de vedere al datelor de eficacitate, sunt cat se poate de bune, vaccinarea cu schema completă la grupa de vârsta 5-11 ani, s-a asociat cu o eficacitate de peste91%.  Compania BionTech Pfizer a depus la Agenția Europeană a Medicamentului datele studiilor clinice și ne așteptăm ca la jumătatea lunii decembrie, dar e posibil ca acest termen să fie devansat, Agenția să facă recomandarea de autorizare a vaccinului pentru grupa de vârstă 5-11 ani, pentru vaccinul Pfizer. Vreau să precizez că flacoanele sunt diferite, prevăd 10 doze per flacon, a spus coordonatorul Campaniei pentru Vaccinare Valeriu Gheorghiță.

Şeful CNCAV a subliniat că, în mod deosebit, vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani „va fi ferm recomandată celor care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite