Gheorghița: Jumătate de doză Moderna, recomandată doar celor vaccinați la prima schemă cu Moderna. Vaccinații cu Pfizer, Astra Zeneca și Johnson&Johnson vor primi la booster o doză întreagă de Moderna

29 octombrie 2021, 12:07

Vreau sa transmit doua decizii importante pe care CNCAV le-a luat în această săptămână. Prima este legată de recomandarea dozei de rapel pentru vaccinul de la compania Moderna. In urma recomandării pe care Agenția Europeană a medicamentului a făcut-o, legată de jumătate de doză pentru rapel. persoanele care la prima schemă de vaccinare au fost vaccinate cu Moderna vor primi la doza de rapel jumătate de doză, echivalentul a 50 de micrograme, adică 0,5 ml din flacon. Celelalte persoane care au fost vaccinate la prima schemă cu vaccinul de la BionTech Pfizer, cu vaccinul de la Astra Zeneca și vaccinul de la Johnson and Johnson, care optează pentru rapel să facă vaccinul de la Moderna vor primi o doză întreagă. Practic, jumătate de doză va fi recomandată doar persoanelor care la prima schemă de vaccinare, au primit vaccinul de la Moderna, a declarat, vineri, la Romexpo, Valeriu Gheorghiță.

Pentru persoanele care au făcut vaccinul de la Johnson&Johnson prima recomandare foarte fermă este de a face rapelul cu un ser pe bază de ARN mesager, dar se permite, la opțiunea persoanei, să se efectueze doza de rapel cu același vaccin de la Johnson&Johnson.

Începând cu data de 8 noiembrie cei care au fost vaccinați la prima schemă cu Johnson&Johnson vor avea indicație de rapel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite