Gheorghiță: CNCAV încurajează vaccinarea fermă cu același tip de vaccin, în cazul ambelor doze

CNCAV încurajează vaccinarea fermă cu același tip de vaccin, în cazul ambelor doze, atunci când vorbim despre schema de vaccinare cu serul  companiei Astra Zeneca. Astfel, decizia ca românii care au făcut prima doză de vaccin împotriva COVID-19 cu AstraZeneca să poată fi vaccinați la rapel cu vaccin cu tehnologie diferită, de tip ARN mesager - Pfizer sau Moderna - a fost amânată de autorități.

06 Iulie 2021, 14:09 (actualizat 06 Iulie 2021, 14:37) |

În urma evaluărilor comisiilor de specialitate, precum si toate datele științifice privind schemele de vaccinare heterologe, făcute în Germania, Spania si Marea Britanie (..), am concluzionat faptul ca la acest moment CNCAV încurajează vaccinarea fermă cu același tip de vaccin, în cazul ambelor doze, atunci când vorbim despre schema de vaccinare cu serul companiei Astra Zeneca. Considerăm că este mai prudent să așteptam validarea rezultatelor până la a combina vaccinuri care folosesc tehnologie diferită, a declarat în conferința săptămânală de presă Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

Rămâne aceeași schemă de vaccinare folosind două doze de vaccin de la compania Astra Zeneca, a subliniat Valeriu Gheorghiță

Considerăm că riscurile administrării aceleiași doze de vaccin din același tip de vaccin, la rapel, sunt mult mai mici comparativ cu potențialele riscuri pe care nu le știm dacă combinăm vaccinuri cu tehnologie diferită. Problema nu este de eficacitate, avem încă insuficiente date legate de siguranță, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Președintele campaniei de vaccinare afirma săptămâna trecută că autoritățile din România luau în calcul posibilitatea vaccinării la rapel cu vaccin de tehnologie diferită și spunea atunci că o decizie urma să fie anunțată săptămâna aceasta.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 15°C
IASI 17°C 11°C
CLUJ 14°C 11°C
CONSTANTA 19°C 13°C
CRAIOVA 18°C 14°C
BRASOV 15°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI