Magistrații Tribunalului Olt au decis ca Gheorghe Dincă și Ştefan Risipiţeanu să rămână în arest. Cei doi merg în Penitenciarul Craiova. Camera de consiliu a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul lui Ştefan Risipiţeanu și a constatat legalitatea arestării preventive în cazul ambilor inculpați. Astfel, măsura arestării preventive a fost menținută. Decizia are drept de contestație în 48 de ore.
Cei doi vor fi duși vineri în Penitenciarul Craiova.
Magistraţii Tribunalului Olt au verificat legalitatea măsurii arestului preventiv pentru Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, trimiși în judecată miercuri, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre.
Acum două zile, Dincă a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea a 8 infracțiuni, între care trafic de minori, viol și omor calificat. Cei doi au venit în fața instanței pentru prelungirea mandatului de arestare.
Apărătorul din oficiu care l-a reprezentat, vineri, la Tribunalul Olt, pe Gheorghe Dincă, a cerut arest la domiciliu pentru clientul său. Avocatul lui Dincă a contestat două infracțiuni din cele opt, pentru care este acuzat. A contestat infracțiunea de omor în cazul Luizei și de viol in cazul Alexandrei. Avocatul spune ca pentru aceste fapte nu există probe.
În schimb, potrivit acelorași surse, Ştefan Risipiţeanu, acuzat şi el de procurorii DIICOT în acest dosar, le-a spus judecătorilor că el nu vrea să meargă acasă pentru că nu are bani. Asta după ce avocatul său, desemnat de Baroul Olt, solicitase instanţei înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.
Rechizitoriul a ajuns de asemenea la Tribunalul Olt și a fost repartizat unui judecător care după analiza probatoriul și va decide dacă dosarul merge în instanta sau dacă va fi restituit DIICOT pentru eventuale completări.