Gheorge Dincă, suspectul crimelor din Caracal, trebuie trimis în judecată până la sfârșitul lunii

4 ianuarie 2020, 19:10

Potrivit unor surse judiciare, procurorii vor să îl trimită în judecată pe Dincă săptămâna viitoare. În caz contrar, el riscă să scape din arest. La sfârșitul lunii se împlinesc 6 luni de anchetă cu inculpatul în arest preventiv.

Gheorghe Dincă a fost arestat pe 27 iulie 2019, pentru omor și viol în cazul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani pe care o luase cu mașina, la ocazie, spre Caracal.

Dincă le-a spus polițiștilor că a ucis-o pe Alexandra după ce s-a întors acasă și a constat că fata a sunat la 112 să ceară ajutor. Ar fi ars trupul fetei într-un butoi din curte.

Procurorii au expertizat fragmentele osoase din cenușă și au constatat că au ADN-ul Alexandrei.

Dacă în cazul Alexandrei lucrurile sunt clare, ADN fiind regina probelor, în cazul Luizei Melencu, fata dispărută din aprilie, lucrurile au rămas învăluite în mister.

Dincă le-a mărturist polițiștilor că a violat-o pe fată în casa ororilor din Caracal, împreună cu un complice, după care a ucis-o, a ars-o și a aruncat resturile lângă o pădure din Caracal.

Procurorii au experizat la IML și aceste fragmente osoase, însă nu s-a putut extrage material ADN. Așa că au trimis probele pentru expertiză în America, la FBI.

Mama Luizei Melencu crede și acum că adolescenta este în viață.

După ce îl vor trimite în judecată pe Dincă pentru omor, procurorii vor putea continua ancheta pentru trafic de persoane pentru a stabili dacă într-adevăr suspectul făcea parte dintr-o rețea care răpea fete în scopuri sexuale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite