Gestul suprem al unui părinte. Un bărbat din Bistriţa a murit înecat, după ce şi-a salvat fiul de 6 ani din apele unui lac

30 iunie 2019, 19:07

Tragedia s-a întâmplat în comună bistrițeană Chiuza. Bărbatul ieșise la picnic împreună cu soția, cei trei copii și câțiva prieteni. Erau cu toții pe malul unui lac format într-o balastieră.

Tatăl a intrat în apă cu o saltea gonflabilă, împreună cu unul dintre copii.

Băieţelul a căzut de pe saltea și rudele s-au speriat, mai ales că apa era foarte adâncă.

I-au spus bărbatului să aducă la mal copilul. Acesta a reușit să îl dea mamei, însă câteva clipe mai târziu, a dispărut în apele lacului.

Un echipaj de la ISU Bistrița-Năsăud l-a căutat cu o barcă de salvare.

Bărbatul, de 32 de ani, a fost găsit după patru ore de căutări. Era fără suflare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite