Germania se pregătește să relaxeze restricțiile, dar va păstra vigilența

COVID-19
COVID-19
6 mai 2020, 10:35

Potrivit proiectului consultat de agenţia germană de presă, se aşteaptă ca în cursul reuniunii să se convină asupra unei relaxări generale a restricţiilor.

Astfel, guvernul federal sprijină redeschiderea tuturor magazinelor pe teritoriul ţării, indiferent de mărimea lor, cu condiţia respectării unor protocoale stricte de igienă şi de distanţare socială.

Se propune ca toţi elevii să revină la clase în etape până la vacanţa de vară, cu instrucţiuni stricte de menţinere a copiilor în siguranţă.

Totodată, guvernul se pregăteşte să aprobe desfăşurarea meciurilor de fotbal din prima ligă şi din liga secundă din 15 sau 21 mai, fără spectatori, precedată de două săptămâni de carantină, posibil în cantonamente.

În schimb, Berlinul vrea să menţină până cel puţin la sfârşitul lui august interdicţia privind marile evenimente publice, cum sunt cele sportive şi festivalurile.

Regula generală de păstrare a unei distanţe sociale de 1,5 metri, aplicată de la mijlocul lui martie, va rămâne în vigoare.

Conform proiectului consultat de DPA, guvernul federal vrea să le lase guvernelor celor 16 landuri responsabilitatea unor măsuri suplimentare de relaxare.

Următoarele domenii vor fi lăsate la latitudinea guvernelor regionale pentru a decide când şi cum vor fi relaxate restricţiile: educaţia în afara sectorului şcolar; restaurante, baruri, cluburi, hoteluri; studiouri de cosmetică, saloane de masaj şi tatuaj; săli de teatru, operă, concerte; toate facilităţile sportive, publice şi private, în spaţii închise, precum bazine de înot, piscine de agrement, săli de fitness.

Proiectul notează însă că, în situaţia în care infectările cu coronavirus vor depăşi 50 de cazuri la 100.000 de locuitori pe o perioadă de şapte zile, măsurile antiepidemie trebuie înăsprite din nou.

Conform datelor comunicate miercuri de Institutul Robert Koch, numărul cazurilor noi de infectare a fost de 947, dintr-un total de 164.807. Bilanţul deceselor a crescut cu 165, ajungând la 6.996.

 

sursa/agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite