Germania reduce TVA la gaze, de la 19% la 7%. Măsura va fi aplicată în perioada octombrie 2022 - martie 2024

Germania va reduce temporar TVA la gazele naturale, de la 19% la 7%, pentru a încerca să atenueze povara asupra gospodăriilor şi companiilor, afectate de creşterea costurilor cu energia şi de impunerea unei noi taxe pe gaze din octombrie, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

18 August 2022, 15:19 (actualizat 18 August 2022, 16:06) Știrile TVR |
Măsuri - gaze naturale, Germania / FOTO: Shutterstock - www.shutterstock.com

Cancelarul Olaf Scholz a anunţat că Executivul se aşteaptă ca furnizorii să transfere integral către consumatori reducerea TVA, măsura urmând să fie aplicată în perioada octombrie 2022 - martie 2024.

"Cu această măsură, reducem per ansamblu povara asupra clienţilor mai mult decât povara creată de noua taxă pe gaze. Reducerea TVA se va aplica atât timp cât va fi colectată taxa pe gaze", le-a spus jurnaliştilor.

Săptămâna aceasta, Guvernul german a anunţat impunerea unei noi taxe pe gaze, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti.

Taxa va fi impusă de la 1 octombrie şi va rămâne în vigoare la finalul lunii martie 2024. Nivelul taxei a fost stabilit la 2,419 eurocenţi/kWh şi va duce la creşterea facturilor de energie atât pentru companii cât şi pentru gospodării.

Veniturile obţinute de pe urma noii taxe pe gaze vor fi folosite pentru a compensa costurile suplimentare suportate de importatorii de gaze, 12 dintre aceşti solicitând deja compensaţii de aproximativ 34 miliarde de euro, conform Ministerului Economiei.

 

 

 

 

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 21°C 25°C
CLUJ 19°C 21°C
CONSTANTA 23°C 25°C
CRAIOVA 22°C 22°C
BRASOV 20°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI