Germania naţionalizează compania de utilităţi Uniper, principalul importator de gaz rusesc al ţării

21 septembrie 2022, 14:29

Guvernul german va cheltui 8 miliarde de euro pentru a cumpăra 99 la sută din acţiunile companiei Uniper, cel mai mare importator de gaz din Rusia. Odată cu reducerea livrărilor din Rusia, Uniper a început să piardă sute de milioane de euro pe zi.

Săptămâna trecută, Berlinul a preluat afacerea din Germania a companiei ruseşti Rosneft, care avea în proprietate şi trei rafinării importante. Doar una dintre ele asigură 90 la sută din combustibilul folosit în Germania. Cancelarul german anunţa că Berlinul este pregătit să facă faţă replicilor economice ale Moscovei.

În luna aprilie a acestui an, autorităţile de la Berlin au preluat activele filialei germane a gigantului rusesc Gazprom.

Până acum, guvernul german a blocat bunuri şi credite ruseşti în valoare de 4,8 miliarde de euro, ca parte a masurilor Uniunii Europene. Cea mai mare sumă este reprezentată de credite aflate la instituţii bancare, de 2,23 miliarde euro. De asemenea, bunuri imobile, între care iahturi şi alte asemenea proprietăţi, în valoare de peste un miliard de euro şi proprietăţi imobiliare de 1,48 miliarde de euro au fost îngheţate de către guvernul german.

Oficialii germani au precizat că scopul acestor blocări este ca sancţiunile să aibă un impact cât mai puternic asupra economiei ruseşti.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite