Germania înregistrează peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19, pentru prima dată din aprilie

Germania coronavirus
Germania coronavirus
14 octombrie 2020, 09:13

Cifrele publicate miercuri de agenţia germană arată că au fost înregistrate 5.132 de noi infectări cu COVID-19, o creştere cu peste 1.000 de cazuri faţă de marţi, când au fost raportate 4.122 de contagieri.

Un număr total de 334.585 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate de la începutul pandemiei şi 9.677 de persoane au murit în Germania după ce au contractat noul coronavirus.

Cu o săptămână în urmă, autorităţile sanitare germane au raportat 2.828 de noi infectări.

În prezent, cifrele au revenit la acelaşi nivel la care se aflau la mijlocul lunii aprilie, însă sub cele atinse în momentul de vârf al pandemiei la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie, când Germania raporta peste 6.000 de cazuri noi zilnic.

Cu toate acestea, în prezent se realizează un număr mult mai mare de teste decât la începutul anului – şi astfel sunt detectate mai multe cazuri de COVID-19.

Deşi numărul pacienţilor cu coronavirus din unităţile de terapie intensivă a crescut considerabil în ultimele zile, el rămâne per ansamblu scăzut. Conform datelor oficiale publicate marţi, circa 620 de pacienţi cu COVID-19 au primit tratament la terapie intensivă, comparativ cu circa 450 cu o săptămână înainte.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite