Germania: Furnizarea de armament greu Ucrainei nu înseamnă intrarea în război

Tanc Abrams M1A2 SEPv3
Tanc Abrams M1A2 SEPv3
16 aprilie 2022, 11:17

Membru al liberal-democraţilor, Buschmann a declarat pentru publicaţia Die Welt că dreptul internaţional nu consideră livrarea de arme drept intrare în război.

”Aşadar, dacă Ucraina îşi exercită dreptul legitim de autoapărare, sprijinirea sa prin furnizarea de arme nu poate conduce la concluzia că astfel se participă la război”, a explicat demnitarul german.

El a adăugat că aceasta este şi opinia guvernului german, nu doar a sa.

Marco Buschmann a spus că Germania este printre primele ţări care investighează în mod sistematic posibile crime de război comise în Ucraina, în anchetă fiind implicate poliţia federală şi procurorul general.

Guvernul german a anunţat vineri că doreşte să deblocheze peste un miliard de euro ca ajutor militar pentru Ucraina, dar fără a preciza la ce vor fi folosiţi banii.

Cancelarul german, social-democratul Olaf Scholz, a refuzat până acum să se angajeze că ţara sa va trimite Ucrainei armament greu, format din tancuri, elicoptere şi avioane, deşi în interiorul coaliţiei guvernamentale de la Berlin s-au înmulţit vocile care solicită un sprijin militar mai solid pentru Kiev.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite