Germania-Franța, meciul campioanelor mondiale în Liga Națiunilor la fotbal. Germanii vor să-și refacă imaginea după Mondial, francezii au câștigat trei din ultimele patru întâlniri directe

5 septembrie 2018, 13:59

Germanii nu au uitat eliminarea rușinoasă de la turneul la care erau mari favoriți. Joachim Low a rămas la cârma naționalei, iar o victorie împotriva campioanei mondiale, Franța, ar aduce o reconciliere cu fanii încă supărați după prestația din Rusia.

Julian Brandt: „Încă ne urmărește dezamăgirea Cupei Mondiale, dar trebuie să trecem peste trecut.Vrem să privim spre viitor, iar joi este o oportunitate să ne prezentăm ca o echipă. Antrenorul nostru ne cere să facem performanță și vrem să-i arătăm că putem acest lucru.”

Nemții au încredere în continuare în Joachim Low, care va rămâne pe bancă până după EURO 2020.

Manuel Neuer: „Sigur că Low a fost supărat după Cupa Mondială, toți am avut aceeași stare de spirit. Asta nu înseamnă că nu avem încredere în el. Cu siguranță are un plan pentru a regăsi gustul succesului. Am simțit asta încă de la prima întâlnire cu el.”

De partea cealaltă, Franța vine la Munchen din postura celei mai bune echipe din lume. La Euro 2016, cocoșii au învins în semifinale cu 2-0, iar ultima întâlnire dintre cele doua mari rivale s-a terminat 2-2, în noiembrie anul trecut.

Didier Deschamps: „Scopul nostru este să terminăm pe primul loc în grupă, dar acest lucru nu își garantează prezența la Euro. Acestea sunt confruntări de prestigiu, adversarii vor dori să joace cât mai bine împotriva campioanei mondiale și chiar să câștige. „

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite