Estul şi Vestul Germaniei se reunificau oficial în 3 octombrie 1990, după 45 de ani de divizare şi la mai puţin de un an de la căderea Zidului Berlinului. Reunificarea a fost un succes pentru Germania şi a schimbat faţa şi viitorul Europei, contribuind la dezvoltarea mai rapidă a statelor din estul şi sudul continentului, dar şi la crearea uniunii monetare europene.
Reunificarea a fost un succes pentru Germania care a devenit motorul Uniunii Europene, cea mai mare şi mai puternică economie şi voce politică. După 1990, toate noile landuri federale au progresat, oraşele s-au modernizat, s-au dezvoltat noi industrii, în special în domeniul biotehnologiei şi energiei regenerabile, iar oamenii de acolo trăiesc mai bine decât acum 25 de ani. Berlinul, un oraş divizat timp de 40 de ani, a căpătat o nouă importanţă, a devenit capitala Germaniei federale, şi din 1990, este în continuă expansiune.
Deschiderea Porţii Brandenburg, în 1989, a devenit simbolul unităţii germane
Preţul unificării a fost însă foarte mare. Din 1990, populaţia plăteşte o taxă de solidaritate pentru a finanţa unificarea de 5.5%, din care cei mai mulţi bani au fost investiţi în îmbunătăţirea drumurilor şi o nouă infrastructură. Costurile financiare totale sunt estimate a fi între 2 şi 3.6 trilioane de euro, iar modernizarea şi integrarea economiei din landurile estice continuă să fie un proces de lungă durată.
Au rămas încă şi destule probleme sociale, nivelul de trai şi veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest, rata somajului este mai mare în landurile estice, iar în ultimii 25 de ani, mai mult de 1.5 million de Ossis, cum sunt numiţi foştii est-germani, în special tinerii şi cei cu calificare înaltă, s-au mutat în landurile din vest în căutarea unor oportunităţi mai bune, lăsând în urmă o populaţie îmbătrânită.
În 1990, reunificarea a fost privită cu entuziasm de toţi cetăţenii Germaniei divizate, dar acum mulţi estici se declară dezamăgiţi că schimbarea şi o viaţă la fel de bună ca a celor din vest nu a venit suficient de repede, unii spun că nu se simt acceptaţi ca cetăţeni egali în drepturi sau sunt chiar nostalgici după timpurile când statul avea grijă de ei. Cu toate aceastea, majoritatea crede că reunificarea a fost o idee bună.
Sentimentul general de entuziasm care domina Germania în momentul reunificării este invocat acum de cancelarul german Angela Merkel pentru a fi depaşită provocarea reprezentată de integrarea sutelor de mii de refugiaţi.
Din 1945, Germania a fost guvernată de cele patru puteri învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial, dar izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupaţie franceză, britanică şi americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949. Tot atunci, zona de ocupaţie sovietică avea să fie proclamată Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul de Est.
Episoadele dramatice din istoria celor 45 de ani, au făcut din Germania divizată un simbol al Războiului Rece:
Blocada Berlinului (iunie 1948–mai 1949), în timpul căreia URSS a blocat accesul terestru în Berlinul de Vest,
exodul a două milioane şi jumătate de est germani oprit de construcţia Zidului Berlinului în 1961,
sutele de victime ale tentativelor de evadare în Vest,
euforia dărmării Zidului în 9 noiembrie 1989, când două milioane de est-germani au trecut prin Poarta Brandenburg unindu-se într-o atmosferă de mare sărbătoare cu mulţimea din Berlinul Occidental şi în final reunificarea oficială a Germaniei în 3 octombrie 1990, care a marcat finalul Războiului Rece.
După căderea Zidului, nu a durat mult şi scandările de atunci ale est-germanilor "Noi suntem poporul!" s-a transformat în "Noi suntem UN popor!", cerând unificarea cu Vestul, iar partidele conservatoare favorabile reunificării au câştigat alegerile legislative.
Cancelarul federal Helmut Kohl a prezentat proiectul său pentru o confederaţie germană, în zece puncte, pentru ca "poporul german să poată alege în mod liber de a-şi redobândi unitatea", străduindu-se totodată să înlăture temerile Franţei şi Marii Britanii faţă de o Germanie puternică, reunificata, şi promiţând est-germanilor o viaţă mai bună şi "ţinuturi înfloritoare", o expresie intrata de atunci în istorie.
Negocierile dintre cele două state Germane, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi URSS, au condus la aşa-numitul „Tratat doi plus patru”, care a acordat suveranitate totală statului german reunificat.
Sunt voci care spun că abandonarea mărcii în schimbul unui euro stabil a fost una dintre concesiile făcute de partea germană, care ar fi deschis calea pentru reunificarea Germaniei.
Unificarea economică s-a făcut în luna iulie şi s-au înfiinţat cinci noi landuri în locul celor 14 regiuni administrative ale fostei RDG, iar reunificarea politică s-a produs la 3 octombrie 1990, când Republica Democrată Germană a devenit parte a Republicii Federale Germania.
Alegerile generale din decembrie 1990 au fost câştigate de coaliţia conservatoare condusă de Helmuth Kohl, iar cel de-al 12-lea Bundestag, camera inferioara a Parlamentului german, a proclamat Berlinul drept sediu al administraţiei centrale. În cei 45 de ani de divizare germana, politicienii vest germani dăduseră în repetate rânduri asigurări, şi rezoluţii, că, în cazul reunificării, vechea capitala germană îşi va relua funcţia tradiţionala, iar promisiunea a fost respectată.
Tot în decembrie 1990, şefii de stat şi de guverne europene lansau la Roma conferinţa interguvernamentală privind uniunea monetară, iar prin semnarea Tratatului de la Maastricht, în februarie 1992, se prevedea introducerea monedei euro.
surse
history.com
spiegel.de/international
| AZI | MAINE | |
| BUCURESTI | 5°C  |
8°C |
| IASI | 4°C  |
5°C |
| CLUJ | 7°C |
8°C |
| CONSTANTA | 11°C |
13°C |
| CRAIOVA | 6°C |
8°C |
| BRASOV | 5°C |
6°C |
