Germania/alegeri: Social-democraţii, în frunte în Berlin, care va avea în premieră o femeie ca primar ales

Franziska Giffey
Franziska Giffey
27 septembrie 2021, 09:33

SPD şi candidata sa nr. 1 Franziska Giffey au obţinut 21,4% din voturi la scrutinul de duminică, a precizat comisia electorală, după numărarea tuturor buletinelor.

Pe locul doi sunt Verzii, cu 18,9%, iar conservatorii din CDU (Uniunea Creştin Democrată) a cancelarului în exerciţiu Angela Merkel au obţinut 18,1%. Au mai trecut pragul Die Linke (Stânga), cu 14%, Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) cu 8% şi Partidul Liberal Democrat (FDP, pro-afaceri) cu 7,1%.

Franziska Giffey, în vârstă de 43 de ani, fost ministru pentru familie, vârstnici şi tineret în guvernul Merkel, este pe cale să devină prima femeie aleasă primar în Berlin. Oraşul care azi are 3,7 milioane de locuitori a mai fost condus de o femeie pentru o scurtă perioadă de timp, social-democrata Louise Schroeder, dar ca primar interimar, între 1947 şi 1948.

În momentul de faţă, Berlinul este condus de un guvern de coaliţie în frunte cu SPD, împreună cu Stânga şi Verzii. În urma alegerilor de duminică, oraşul va fi în continuare guvernat tot de o coaliţie, dar opţiunile încă nu sunt clare.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite