Operațiune antiteroristă de amploare în Germania. 25 de persoane au fost arestate după ce ar fi complotat în privința unei lovituri de stat
Operațiunile au loc în unele dintre cele mai importante landuri germane, Baden-Wuerttemberg, Bavaria, Hesse, Saxonia și Saxonia Inferioară, Thuringia. 25 de persoane au fost reținute în Germania, Italia și Austria. Sunt militanți de extrema-dreapta, militari în rezervă și un ofițer activ din forțele speciale. Poate tocmai de aceea operațiunile sunt derulate de serviciul de contrainformații militar care a cooperat cu poliția și serviciul de securitate internă.
Sebastian Fiedler, expert în politică internă, SPD: „Trebuie să fim îngrijoraţi pentru că nu este vorba de oameni inculţi, ci de oameni care au cel puţin pregătire universitară, cu o anumită experienţă, cu acces la arme şi la informaţii, cu acces la persoane cu funcţii. Toţi aceşti factori reprezintă un amestec îngrijorător şi care cere atenţie.”
Potrivit planului, noul lider al statului urma să fie Heinrich XIII, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, membru al unei familii nobiliare din estul Germaniei, Casa de Reuss. În vârstă de 71 de ani, el folosește titlul de prinț, iar un coleg de echipă, Ruediger, urma să fie liderul militar. Există informații că unii complotiști au contactat reprezentanți ai Rusiei, dar nu este clar dacă oamenii Moscovei au răspuns pozitiv. Kremlinul a negat orice legătură cu acest caz.
Joachim Herrmann, ministrul de interne al Bavariei: „Este, în mod evident, una dintre cele mai mari organizaţii teroriste de extremă-dreaptă din ultimii ani. În orice caz, aşa cum pot analiza eu, este cea mai rea din zona Reichsbuerger şi Q-Anon. Putem vedea că ceea ce unii oameni consideră că sunt fantezii absolut absurde pot duce la decizii foarte periculoase de acţiune.”
Complotiștii, care au început să-și elaboreze planurile în noiembrie anul trecut, intenționau preluarea puterii în stat și chiar acțiuni violente împotriva guvernului și a legislativului. Organizația este mult mai mare, numără aproximativ 25.000 de membri, se numește Reichsbuerger și se revendică de la Al doilea Reich, din 1871.
––––––––––––––––––––-
O grupare de extremă-dreapta și foști militari au plănuit să ia cu asalt clădirea Parlamentului, Reichstagul, și să preia puterea.
Se presupune că un german cu titulatură princiară, Heinrich al XIII-lea, în vârstă de 71 de ani, ar fi fost personajul central al acestui complot. Potrivit procurorilor federali, el este unul dintre cei doi presupuși conducători care se regăsesc printre cei arestați în 11 landuri germane.
Printre cei care au pus la cale complotul s-ar număra membri ai mișcării extremiste Reichsbürger [Cetățeni ai Reichului], care a fost mult timp în vizorul poliției germane din cauza atacurilor violente și a teoriilor conspiraționiste pe teme rasiste. De asemenea, aceaștia refuză să recunoască statul german modern.
Se estimează că aproximativ 50 de bărbați și femei fac parte din gruparea despre care se spune că a complotat pentru a răsturna republica și a o înlocui cu un nou stat modelat după cel existent în Germaniaîn anul 1871 – un imperiu numit Al Doilea Reich.
„Nu avem încă un nume pentru această grupare”, a declarat un purtător de cuvânt al parchetului federal.
Raiduri au avut loc în mare parte din țară și două persoane au fost arestate în Austria și Italia, a informat agenția de presă DPA din Germania. Cei reținuți urmau să fie audiați mai târziu în cursul zilei.
Are loc o operațiune anti-teroristă majoră și se suspectează că un „atac armat asupra organelor constituționale” ar fi fost planificat, a precizat Ministrul Justiției, Marco Buschmann într-o postare pe Twitter.
Procurorul federal a declarat că gruparea a pus la cale o lovitură de stat violentă încă din noiembrie 2021.
Foști membri ai armatei au fost, de asemenea, o parte semnificativă a complotului de lovitură de stat. Acțiunea ar fi inclus foști soldați de elită din unități speciale.
Complotiștii au stabilit deja planuri pentru a conduce Germania, a declarat parchetul federal. Membrii grupării au înțeles că își pot realiza obiectivele doar prin „mijloace militare și violență împotriva reprezentanților statului” și aceasta includea și comiterea de crime.
Postul public ZDF a transmis că un fost membru de extremă-dreapta al Camerei inferioare a Parlamentului, Bundestag, a făcut și el parte din complot și era desemnat de grup pentru a fi instalat în funcția de ministru al Justiției, în timp ce prințul Heinrich ar fi îndeplinit rolul de lider.
Ancheta în acest caz este desfășurată de serviciul de contrainformații al armatei germane.