George Soros atenţionează că civilizaţia ''ar putea să nu supravieţuiască'' războiului din Ucraina: Invazia a fost, poate, începutul celui de-Al Treilea Război Mondial

Miliardarul american George Soros a atenţionat marţi că civilizaţia "ar putea să nu supravieţuiască" războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o "poziţie mai puternică" decât crede în ceea ce priveşte gazul rusesc, informează AFP, preluată de Agerpres.

25 Mai 2022, 09:54 (actualizat 25 Mai 2022, 10:02) Știrile TVR |
George Soros

"Invazia (Ucrainei de către Rusia) a fost poate începutul celui de-Al Treilea Război Mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască", a declarat Soros într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu pe care el îl organizează în mod tradiţional la Davos (Elveţia), în marja reuniunii Forumului Economic Mondial.

"Cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil", a subliniat Soros.

Una dintre armele utilizate de ţările occidentale constă într-o serie întreagă de sancţiuni economice împotriva Moscovei. Uniunea Europeană (UE) are însă probleme în a se pune de acord asupra ultimului pachet de măsuri, pentru că unele ţări membre sunt foarte dependente de hidrocarburile ruseşti pentru aprovizionarea lor în energie şi sunt reticente în a adopta noi sancţiuni.

"Eu cred că Putin este foarte inteligent şi într-un fel îi dictează Europei, ameninţând cu tăierea gazului. Însă în realitate dosarul lui este mai puţin solid decât crede el", a declarat George Soros.

 

 

În acest sens, Soros argumentează că Rusia a creat în mod intenţionat o situaţie de penurie iarna trecută, stocându-şi gazul mai degrabă decât să-l trimită în Europa, ceea ce a majorat preţurile, şi de asemenea şi-a umplut rezervoarele care vor fi "pline până în iulie".

Preşedintele rus "este într-o criză şi el a reuşit într-un mod sau altul să îngrozească Europa". Or, "el este într-o situaţie tensionată. El trebuie să facă ceva cu acest gaz şi singurul loc care poate să-l absoarbă, pentru că acolo sunt conducte, este Europa", a subliniat miliardarul.

El a precizat că a explicat acest lucru într-o scrisoare adresată premierului italian Mario Draghi, la care, spune el, nu a primit încă răspuns.

George Soros a pus sub semnul întrebării în special politica fostului cancelar federal german Angela Merkel, pentru a explica dependenţa, potrivit lui, încă "excesivă" a Europei faţă de hidrocarburile ruseşti.

"Ea a aprobat acorduri speciale cu Rusia pentru furnizarea de gaz şi a făcut din China cel mai mare partener al Germaniei pentru exporturi. Aceasta a făcut din Germania ţara care afişează cea mai bună performanţă (economică) în Europa, dar acum există un preţ greu de plătit", a spus el.

În afară de Vladimir Putin, miliardarul l-a criticat din nou pe preşedintele chinez Xi Jinping, calificându-i pe amândoi drept "cei doi dictatori".

"Astăzi, China şi Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru o societate deschisă", a afirmat Soros.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 31°C
IASI 24°C 30°C
CLUJ 27°C 26°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 31°C 29°C
BRASOV 24°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI