George Friedman: Într-un fel, odată cu întâlnirea SUA-China, istoria se repetă

Redăm argumentele analistului.

***

Nu ne putem abține să nu ne amintim de o călătorie similară, din 1972, când președintele american Richard Nixon l-a întâlnit pe liderul chinez Mao Zedong. Atunci, vârsta și sănătatea lui Mao îl reduseseră la o umbră a fostului său sine, în timp ce Nixon se ocupa de scandalul Watergate, despre care, sunt sigur, știa că în cele din urmă îl va distruge.

Și contextul internațional este similar. În octombrie 1973, Egiptul și Siria au atacat Israelul din două direcții. Israelul, nepregătit pentru atac, se întreba cum de putuse eșua atât de lamentabil intelligence-ul său. Oponenții săi au ieșit în stradă pentru a-i condamna acțiunile, în timp ce Forțele de Apărare ale Israelului au condus războiul indiferente fașă de starea opiniei publice. Uniunea Sovietică a jucat un rol cheie în înarmarea Egiptului și a Siriei, în special cu rachete sol-aer și sisteme antitanc, în timp ce SUA, deja un binefăcător militar israelian, a transportat mai multe arme în Israel după declanșarea atacului. Țările arabe au impus un embargo asupra petrolului, fiind un factor important în zguduirea economiei SUA.

Faptul că toate aceste evenimente au avut loc într-un interval scurt de timp a făcut să pară că lumea se destramă.

SUA, desigur, au fost motorul majorității acestor evenimente. Încă era prinsă în Războiul Rece, așa că era încă obsedată de Uniunea Sovietică și de amenințarea pe care aceasta o reprezenta pentru Europa. Știa că Moscova se implicase într-o dispută majoră la granița cu China și, ca întotdeauna, căuta o modalitate de a o slăbi. China blocase forțele sovietice, dar era conștientă că acestea ar putea lovi din nou. Avea nevoie de o contragreutate. Întâlnirea cu Nixon a fost despre o alianță informală și fără documente între Statele Unite și China împotriva Uniunii Sovietice. Niciunuia nu îi plăcea de celălalt, dar pragmatismul produce tovarăși de pat ciudați. În cele din urmă, întâlnirea avea să deschidă ușa exporturilor chineze către SUA și investițiilor americane în China.

Circumstanțele din jurul viitoarei întâlniri dintre Biden și Xi, care va avea loc la San Francisco, stau astfel: economia Chinei este slabă, iar slăbiciunea sa a creat tensiuni sociale pe care Xi trebuie acum să le gestioneze. SUA vor ca China să-și reducă o parte din activitatea navală, desigur, dar bănuiesc că au și un interes comun în a opri Rusia. Pe hârtie, China este aliată cu Rusia, dar nu a făcut nimic material pentru a o susține. Neîncrederea istorică a Beijingului față de Moscova nu este atât de ușor de uitat. Întâlnirea probabil nu va menționa Rusia, cu excepția unui limbaj corporal.

La periferia tuturor acestor lucruri se află războiul arabo-israelian, pe care SUA îl dorește dispărut, dar care se agață de istorie ca de o responsabilitate nedorită. Este același război ca în 1973, cu jucători și arme diferiți, fără nicio soluție și cu solicitări moralizatoare ca altcineva să facă ceva.

Acest articol nu este menit să fie profund. Este menit să ne dea un sentiment al necesității încorporate în viața noastră. În geopolitică, contextul contează întotdeauna. Trecutul este prezentul și probabil viitorul, dacă nu în detaliu, atunci în spirit.