George Ciamba: Viziunea pe care o proiectăm pentru viitor este în jurul coeziunii europene

7 ianuarie 2019, 14:55

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a explicat  că ţara noastră preia şefia Uniunii „într-un context mai complicat, dinamic”.

România va trebui să convingă statele membre că Uniunea are nevoie de mai multă unitate. Succesul misiunii noastre, a arătat ministrul Ciamba, va depinde de deciziile care se vor parafa la Bucureşti.

Viziunea pe care România o proiectează în calitate de ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE este aceea a coeziunii europene, aceasta fiind una dintre ideile cheie ale acestui mandat, a subliniat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

„În această etapă importantă credem că UE are nevoie mai mult decât niciodată de mai multă unitate şi coeziune. Avem convingerea că viziunea pe care o proiectăm pentru viitor trebuie proiectată în jurul coeziunii. De aceea, Preşedinţia României are ca idee cheie coeziunea ca valoare politică, care asigură unitatea ţărilor membre – un mesaj foarte important pe care trebuie să-l dăm în momentul în care UE este supusă unor schimbări (…). În acelaşi timp, coeziunea are o dimensiune economică, legată direct de convergenţă. (…) Să nu uităm că România a performat foarte bine în Uniunea Europeană”, a declarat Ciamba la Palatul Victoria.

El a amintit că cei patru piloni ai mandatului ţării noastre sunt „Europa convergenţei”, „Europa siguranţei”, „Europa – actor regional”, precum şi „Europa valorilor comune”.

România va avea în lucru peste 250 de dosare. Cel mai important este Brexit-ul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite