Generalul american Ben Hodges: Conflictul din estul Ucrainei poate fi un motiv de îngrijorare și pentru Republica Moldova

12 aprilie 2021, 16:04

Sub pretextul operațiunii Zapad 2021, de la sfârşitul lui martie, Rusia transferă importante cantităţi de echipamente şi tehnică militară spre frontiera ucraineană. Experţii spun că aceasta este cea mai mare comasare de trupe ruse la frontiera cu Ucraina, de la anexarea Crimeii în 2014.

Experţii sunt îngrijoraţi şi de situaţia Republicii Moldova care are trupe rusești dislocate în stânga Nistrului.

Potrivit generalului american în rezervă, Rusia a creat mai multe conflicte în fostele republici sovietice, inclusiv conflictul înghețat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Conflictul armat moldo-rus a izbucnit în 1992. Deşi au trecut aproape trei decenii de atunci, armamentul şi trupele ruseşti staţionează şi acum ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida obligaţiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 şi 2001. Si Adunarea Generală a ONU a cerut in 2018 Rusiei retragerea completă și necondiționată a trupelor sale din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite