Generația „fulgilor de nea”. Un sfert dintre elevi se confruntă cu probleme emoționale la școală

23 iulie 2018, 21:11

Remus are 6 ani și anul acesta ar fi trebuit să meargă la școală. Mama lui este nevoită să amâne momentul, pentru că băiețelul încă se lupta cu autismul. Merge la o grădiniță de stat și are un însoțitor permanent. Totuși, Nicoleta știe că va mai avea de luptat până când copilul ei va fi integrat complet în sistem.

Un studiu recent, făcut în 30 de școli de la noi din țară, arată că un sfert dintre elevii din România se confruntă cu dificultăți de adaptare la mediul școlar. De la probleme emoționale, până la tulburări mai grave.

În fața acestei noi generațîi de copii, școala românească are nevoie de o schimbare în profunzime pentru a putea face față curiozității și lipsei de răbdare a celor mici. Mai ales că, la ora actuală, aproape 90 la sută dintre cadrele didactice folosesc o programă adaptată doar la nivel teoretic.

În plus, în unele cazuri, nici părințîi nu știu cum să ii ajute pe copii să se integreze. Cei care își permit apelează la serviciile unor psihologi.

Studiul a avut și o latură practică: 700 de cadre didactice au fost instruite cum să relaționeze cu elevii care au probleme de adaptare la școală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite