Gelu Voican Voiculescu a fost huiduit și lovit la evenimentul de comemorare a eroilor Revoluției din Piața Universității

În memoria celor care au murit în confruntările sângeroase din Piaţa Universităţii au curs din nou lacrimi azi. Chiar la troiţa ridicată în locul jerfelor din 21 decembrie. A fost însă o comemorare cu scântei şi huiduieli. Mai mulţi revoluţionari au luat foc atunci când l-au văzut pe unul dintre inculpaţii din dosarul Revoluţiei. Gelu Voican Voiculescu a fost lovit cu o cârjă şi s-a ales cu capul spart.

21 Decembrie 2019, 13:23 (actualizat 22 Decembrie 2019, 19:43) |
După 30 de ani, la locul jertfei din Piața Universității
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Revoluționari, oficiali, politicieni şi ONG-uri au depus coroane de flori la troiţa ridicată în memoria celor care au murit pentru libertate.

Șeful statului și premierul au fost asaltat cu cereri. Premierul a primit lista copiilor şi adolescenţilor care au murit '89. Revoluţionarii cer ca vinovații să plătească şi să nu mai aibă beneficii de la stat.

La troiţă a venit şi fostul premier Petre Român, al cărui dosar a fost clasat în procesul în care fusese acuzat de implicare în diversiunea în care au murit atâţia oameni.

Mai mulţi revoluţionari s-au revoltat când l-au văzut și pe Gelu Voican Voiculescu, inculpat pentru crime împotriva umanităţii în dosarul evenimentelor din decembrie 1989. El este directorul Institutului Revoluţiei.

Un bărbat de 68 de ani, rănit la Revoluție, l-a lovit în cap cu un baston ortopedic. Gelu Voican Voiculescu a depus plângere împotriva lui.

Poliţia a aflat că îl cheamă Octavian Crăciun.

Oameni care au trăit teroarea din zilele Revoluţiei şi-au adus şi copiii să le arate istoria adevărată. Mulţi sunt şi acum revoltați că nu plătește nimeni pentru moartea atâtor oameni.

.....................................................................................................................................................................

Jandarmeria București anunță, într-un comunicat de presă, că se fac demersuri pentru a identifica persoana care l-a lovit în cap pe fostul vice prim-ministru Gelu Voican Voiculescu, prezent, sâmbătă, în Piața Universității.

„Incidentul s-a produs în Piața Universității la o activitate de comemorare a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. La ora 12:15, pe timpul slujbei religioase, o persoana a fost lovită cu un obiect în zona capului. În acele momente de îmbulzeală, a fost necesară intervenția forțelor de ordine, prezente pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru a-l scoate din zona pe cel accidentat. La acest moment, se fac demersuri în vederea identificării agresorului”, conform unui comunicat al Jandarmeriei București, citat de Mediafax.

Gelu Voican Voiculescu a venit, sâmbătă, în Piața Universității, locul unde se desfășoară un eveniment de comemorare a eroilor Revoluției. El a fost huiduit de oamenii prezenți la manifestație, care au strigat: „Criminalule, cum ai tupeul să vii aici?”. Ulterior, Voican Voiculescu a fost lovit cu un baston în cap și a început să sângereze.

Voiculescu a fost flancat de mai mulți jandarmi, pentru a putea fi scos din Piață și pentru a fi protejat de oamenii nemulțumiți de prezența lui.

În Piața Universității, mai multe oficialități, între care președintele Klaus Iohannis, au depus coroane de flori, pentru cinstirea eroilor Revoluției, la 30 de ani de sângeroasele evenimente din decembrie 1989.

Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, în dosarul Revoluției, cazul aflându-se pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). El este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

Recent, Gelu Voican Voiculescu a fost în mijlocul unui scandal legat de un concert al Institutului Revoluției Române, instituție pe care o conduce. Mai multe organizații civice au contestat, vineri, evenimentul organizat de Institut, pentru care s-ar fi alocat 100.000 de euro de la bugetul de stat. Ulterior, sâmbătă, evenimentul a fost anulat.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 12°C
IASI 8°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 6°C 9°C
CRAIOVA 7°C 12°C
BRASOV 4°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI