Gazoductul Nord Stream 1 ar putea fi reparat cu echipamente din rezerva comună a companiilor

Gazoductul rusesc Nord Stream 1 ar putea fi reparat cu echipamente din rezerva comună PRSI (Pipeline Repair and Subsea Intervention - Reparare Conducte şi Intervenţie Submarină), a transmis joi grupul printr-o declaraţie făcută agenţiei Reuters.

29 Septembrie 2022, 12:48 (actualizat 29 Septembrie 2022, 12:58) Știrile TVR |
Gazoductul Nord Stream1

Uniunea Europeană anchetează scurgerile produse săptămâna aceasta din conductele de gaze Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică şi a comunicat că există suspiciuni privind acte de sabotaj.

Rezerva comună PRSI asigură echipamente de reparaţii pentru conducte unei asociaţii de companii din care fac parte, printre altele, Equinor din Norvegia şi Nord Stream AG, operatorul gazoductului Nord Stream 1.

"Nord Stream AG este membră a Rezervei Comune PRSI şi ar putea implica PRSI într-o etapă ulterioară, după dezvoltarea strategiei şi a soluţiei de reparare", a anunţat compania într-un comunicat transmis prin e-mail.

Nord Stream 1 are o capacitate anuală de transport de 55 de miliarde de metri cubi de gaze. Transferul prin acest gazoduct a fost întrerupt în 31 august, când Gazprom a anunţat că sunt necesare trei zile pentru reparaţii. Ulterior, concernul rus nu a mai repornit fluxul de gaze prin conductă, susţinând că nu poate efectua lucrarea din cauza sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Operatorul Nord Stream 2, gazoduct care nu a fost încă dat în exploatare, nu a comentat imediat ce a fost solicitat de Reuters.

Paza de coastă din Suedia a descoperit săptămâna aceasta o a patra scurgere din conductele Nord Stream, a declarat un purtător de cuvânt ziarului Svenska Dagebladet.

Sursa Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 13°C 14°C
CLUJ 14°C 10°C
CONSTANTA 17°C 20°C
CRAIOVA 14°C 14°C
BRASOV 16°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI