Gazele se scumpesc din nou. Cei mai afectați vor fi consumatorii industriali. Economiștii se așteaptă ca unele importuri de alimente și produse fabricate în Occident să devină mai scumpe

Gazele naturale s-au scumpit din nou în Europa, inclusiv în România, după ce președintele rus a anunțat că exporturile sunt condiționate de plata în ruble. Economiștii avertizează că am putea plăti mai mult pentru unele produse din import, mai ales pentru alimente. Și industria grea ar urma să fie afectată, în condițiile în care nu beneficiază de prețurile plafonate care au intrat azi în vigoare.

01 Aprilie 2022, 19:37 (actualizat 01 Aprilie 2022, 19:39) Știrile TVR |
Gazele se scumpesc din nou
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Prețul gazului natural cu livrare în ziua următoare a urcat la Bursa Română de Mărfuri la 600 de lei pe megawatt/oră, de la aproape 575 de lei, cât a fost joi. Scumpirea a apărut după ce Vladimir Putin a anunțat că gazul livrat către țările considerate de Rusia neprietenoase se plătește doar în ruble.

Cei mai afectați de scumpiri vor fi consumatorii industriali care nu beneficiază de prețuri plafonate timp de un an, precum populația, și o serie de consumatori non-casnici.

Dumitru Chisăliță, preşedinte, Asociaţia Energia Inteligentă: "Probabil că mulți dintre ei se vor închide. Am văzut anul trecut, (...) Azomures și Alro, care au luat această decizie. (...) Dacă prețurile vor rămâne la niște niveluri foarte mari, o să vedem industria sticlei, industria materialelor de construcții. Lovitura care li s-ar da acestor consumatori ar însemna o cădere puternică a economiei românești".

Prețul gazului a crescut și la bursele europene, așa că economiștii se așteptă ca și unele importuri de alimente și produse fabricate în Occident să devină mai scumpe.

Mircea Coșea, profesor de economie: "Lucrurile care se mănâncă la masa sunt 70% din import. Ori acest import ar fi foarte mult afectat de creșterea prețului la gaze. (...) Deci noi ne putem trezi într-o dimineață cu prețuri extraordinar de mari la raft".

Furnizorii sunt și ei îngrijorați, în contextul în care sunt obligați să facă noi stocuri de gaze pentru iarna următoare, dar importurile din Federația Rusă se fac prin companii intermediare.

Ion Lungu, președinte Asociaţia Furnizorilor de Energie din România: "Trebuie să așteptam (...) reacția acestor companii de la care cumpără furnizorii din România. (...) Sigur că situația nu este una plăcută, pentru că este o schimbare în contractele actuale (...) și nu știm exact ceea ce se va întâmpla".

Eugenia Gusilov, director, Romanian Energy Center: "Urmează vara, consumul va fi mai mic decât iarna. (...) Deci pe termen scurt nu ar fi o problemă atât de mare. Dar problema revine la toamnă, când revine frigul, și la iarnă. Nu știm ce vreme va fi la iarnă".

Ministrul Energiei caută alternative de aprovizionare în afara Uniunii Europene, inclusiv prin susținerea dezvoltării coridorului sudic, care ar urma să aprovizioneze Europa cu gaz din Marea Caspică.

Și autoritățile europene vor să diversifice importurile de gaze.

Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie: "În orice caz vom reduce dependenţa faţă de energia rusească".

România importă în medie 20% din necesarul de gaze din Federația Rusă. Autoritățile se așteaptă ca dependența de gazul rusesc să scadă odată cu extracția gazelor din Marea Neagră.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 36°C 37°C
IASI 33°C 35°C
CLUJ 33°C 33°C
CONSTANTA 26°C 28°C
CRAIOVA 33°C 33°C
BRASOV 30°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI